StiripesurseDiasporaAflat în terapie intensivă, Boris Johnson 'se simte mai bine'

Aflat în terapie intensivă, Boris Johnson ‘se simte mai bine’

Publicat:

Premierul Boris Johnson se simte mai bine după trei zile de spitalizare la terapie intensivă cu COVID-19, a indicat ministrul culturii, Oliver Dowden, potrivit Reuters, transmite și agerpres.

Johnson, în vârstă de 55 de ani, a fost internat la spitalul St Thomas din Londra duminică seara, acuzând febră şi tuse persistente, iar luni a fost transferat la terapie intensivă, unde a primit oxigen, dar nu a fost conectat la un aparat de ventilaţie.

Citește și: A doua zi consecutiv cu aproape 2000 de decese în SUA

‘Lucrurile merg mai bine pentru el. Este stabil, s-a ridicat în şezut şi a vorbit cu personalul medical’, a declarat ministrul culturii, Oliver Dowden.

Preşedintele american Donald Trump a spus că Boris Johnson pare să se simtă ‘mai bine’ după ceea ce el a numit o ‘luptă dură’.


Marea Britanie intră în ceea ce oamenii de ştiinţă spun că va fi faza cea mai letală a epidemiei, fiind aşteptată o creştere în continuare a numărului de decese în timpul weekendului de Paşte.

Joi se va reuni comitetul guvernamental de criză (COBR) pentru a lua în discuţie o revizuire a măsurilor restrictive.

Adjunctul desemnat al lui Boris Johnson, ministrul de externe Dominic Raab, va prezida reuniunea, la care nu se va lua însă o decizie finală.

Atât primarul Londrei, cât şi guvernul galez au spus că măsurile de izolare vor rămâne în vigoare.

Citește și: Australienii blocaţi în America și în Africa de Sud vor fi repatriați

‘Începem să vedem un platou, primele semne ale unui platou al infectărilor şi spitalizărilor’, le-a declarat reporterilor directorul medical al Serviciului Naţional de Sănătate (NHS), Stephen Powis.

‘Începem să vedem beneficiile, cred, dar crucial cu adevărat este să continuăm să urmăm instrucţiunile, să continuăm distanţarea socială, pentru că, dacă nu o vom face, virusul va începem să se răspândească din nou’, a subliniat el.

Miercuri, autorităţile britanice au anunţat că, la 7 aprilie, ora 16:00 GMT, numărul deceselor ajunsese la 7.097, cu 938 în plus faţă de raportarea anterioară, un record pe 24 de ore. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.