StiripesurseDiasporaAgenţia Spaţială Europeană solicită mai mulți bani țărilor membre

Agenţia Spaţială Europeană solicită mai mulți bani țărilor membre

Publicat:

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a cerut celor 22 de state membre ale sale să îi aloce mai multe sume de bani pentru a putea să asigure finanţarea proiectelor lor spaţiale comune, informează AFP, potrivit agerpres.

Contrar opiniei majorităţii oamenilor, misiunile spaţiale sunt esenţiale pentru viaţa zilnică de pe Terra, a declarat directorul general al ESA, Jan Worner, miercuri, la o conferinţă ministerială organizată în oraşul Sevilla din sudul Spaniei.

Citește și: Zi de doliu naţional în Albania. Bilanţul victimelor este în creştere!

Jan Worner doreşte să obţină o creştere a bugetului ESA cu cel puţin 10% în următorii trei ani.

ESA dispune de un buget total de 5,72 de miliarde de euro în 2019, din care 73 de procente au fost finanţate de ţările membre.


Franţa a fost cel mai mare contribuabil, cu 1,2 miliarde de euro, urmată de Germania, cu 927 de milioane de euro. În bugetul ESA se regăsesc şi contribuţii financiare ce provin de la parteneri instituţionali, precum Uniunea Europeană.

În contextul creşterii competiţiei internaţionale în acest domeniu de activitate, inclusiv din partea sectorului privat, conferinţa organizată timp de două zile în Sevilla are ca obiect dezbaterea mai multor proiecte şi luarea unor decizii referitoare la finanţarea lor.

Printre aceste proiecte se află noul lansator spaţial european Ariane 6, programe de explorare a spaţiului şi de apărare a populaţiei terestre în faţa fluxurilor de asteroizi.

Citește și: Trump declară RĂZBOI cartelurior de droguri mexicane: ‘Organizaţii teroriste!’

Un subiect important va fi participarea ESA la programul Artemis al Agenţiei spaţiale americane (NASA), ce vizează trimiterea unor noi echipaje de astronauţi americani pe Lună în 2024, potrivit planurilor anunţate de administraţia preşedintelui Donald Trump.

ESA urmează să contribuie la acest proiect cu furnizarea unui modul de serviciu care să propulseze în spaţiu capsula americană Orion.

Obiectivul declarat al ESA, anunţat de Jan Worner, este acela ca mai mulţi astronauţi europeni să fie implicaţi în viitoarea misiune americană de aselenizare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.