Aglomerație de candidați pentru alegerile prezidențiale din Tunisia

Publicat:

În total 69 de candidaţi vor lua parte pe 15 septembrie la alegerile prezidenţiale anticipate în Tunisia, conform datelor publicate vineri cu câteva ore înaintea închiderii înscrierilor în această cursă, informează AFP, scrie agerpres.

Vineri dimineaţă şi-au depus candidaturile preşedintele interimar al parlamentului, Abdelfattah Mourou, şi premierul Youssef Chahed, acesta din urmă afirmând în faţa presei că nu intenţionează să demisioneze. Mourou a venit la depunerea dosarului de candidatură însoţit de liderul formaţiunii de inspiraţie islamistă Ennahdha, Rached Ghannouchi, şi de alţi reponsabili ai acestui partid.


Citește și : Tineri europeni activişti pentru mediu au stabilit revendicări comune pentru limitarea încălzirii globale

În vârstă de 71 de ani, Mourou i-a luat temporar locul preşedintelui parlamentului, Mohamed Ennaceur, devenit preşedinte interimar al ţării după decesul din 25 iulie al lui Beji Caid Essebsi.

Printre alţi concurenţi se numără şi ministrul apărării Abdelkrim Zbidi, care înainte de a-şi depune candidatura a demisionat din guvern. El este considerat un posibil urmaş politic al lui Essebsi, pe care l-a vizitat de mai multe ori înaintea decesului.

Un pretendent redutabil la preşedinţie ar putea fi şi controversatul om de afaceri şi magnat media Nabil Karoui, inculpat recent pentru spălare de bani.

Lucru inedit într-o ţară arabă, şi-a depus candidatura şi un politician care se declară homosexual şi apărător al drepturilor comunităţii LGBT, avocatul Mounir Baatour, deşi el este contestat de această comunitate.

Pe 31 august va fi publicată lista definitivă a candidaţilor. Campania electorală se va desfăşura între 2 şi 13 septembrie, iar pe 15 septembrie va fi scrutinul descris de cotidianul Le Temps drept un ”ghiveci politic şi cataclism electoral”.

Citește și : Papa Francisc denunță ‘suveranismul și populismul’ din lume

Deşi Tunisia părea a fi singurul exemplu de succes al ”Primăverii arabe”, cele nouă guverne care s-au succedat după înlăturarea de la putere a lui Zine el Abidine Ben Ali în 2011 nu au reuşit să rezolve numeroasele problemele economice, sociale şi de securitate. În urma atacurilor teroriste din 2015, soldate cu moartea a zeci de turişti europeni, a fost instituită starea de urgenţă, reînnoită pe 2 august de preşedintele interimar, după ce în iunie au avut loc alte două atentate sinucigaşe cu bombă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.