StiripesurseSocialAgricultorii sunt nemulțumiți, solicită Guvernului să majoreze fondul de subvenționare

Agricultorii sunt nemulțumiți, solicită Guvernului să majoreze fondul de subvenționare

Publicat:

Agricultorii sunt nemulțumiți, solicită Guvernului să majoreze fondul de subvenționare

Asociația Obștească „Forța Fermierilor” solicită Guvernului să majoreze fondul de subvenționare ori să prioritizeze plata subvențiilor pentru fermierii micro, mici și mijlocii.

Asociația este îngrijorată că o mare parte din agricultori vor rămâne fără subvenții pentru cererile depuse în anul 2023 în contextul în care o mare parte din subvenții au fost deja debursate, iar ce rămâne nu ajunge pentru a acoperi suma totală pentru cererile pentru subvenționarea post-investițională, transmite IPN.

Conform bugetului pentru anul 2024, în fondul de subvenționare sunt prevăzuți 1600 milioane lei, iar potrivit datelor publicate de AIPA pe 3 iunie, 68,44% din mijloace au fost debursate, iar diferența rămasă, de 470de milioane lei, nu acoperă suma pentru cererile depuse la subvenționarea post-investițională. Deficitul este de minimum 230 de milioane lei, precizează „Forța Fermierilor”.

Potrivit asociației, fără majorarea bugetului, sistemul de subvenționare și cel agricol poate să ajungă la colaps. Fermierii micro, mici și mijlocii sunt în pragul falimentului rezultat din evenimentele ultimilor ani (seceta, război, inflație, scumpirea de capital, etc..) și așteaptă subvențiile ca un colac de salvare pentru investițiile efectuate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvernul a aprobat o convenție care interzice concedierea din motive familiale

Responsabilitățile familiale nu vor putea constitui motiv de concediere, iar autoritățile vor trebui să dezvolte politici și servicii care să ajute părinții și persoanele...

VIDEO Reforma fiscală va fi construită prin dialog și consultări

Prim-ministrul R. Moldova, Alexandru Munteanu, a declarat că economia țării continuă să fie afectată de contextul regional dificil și de încetinirea creșterii economice din...

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

Tiraspolul a prelungit starea de urgență în economie

Starea de urgență în economia Transnistriei a fost prelungită până pe 17 iulie. O astfel de decizie a fost luată miercuri de Consiliul Suprem. Consiliul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.