StiripesurseSintezeAIEA cere Iranului un acces la două instalaţii în care ar...

AIEA cere Iranului un acces la două instalaţii în care ar fi avut loc activităţi nucleare clandestine în anii 2000

Publicat:

Agenţia Internaţionaă a Energiei Atomice (AIEA) a cerut din nou Iranului, vineri, un acces la instalaţii în care ar fi avut loc activităţi nucleare clandestine în anii 2000, relatează Reuters, potrivit news.ro .

Agenţia ONU reproşa Republicii islamice, într-un raport timestrial prezentat în martie, faptul că nu dă curs solicitărilor sale cu privire la clarificarea unor acuzaţii vizând trei instalaţii – inclusiv cu privire la două instalaţii în care Iranul a interzis accesul AIEA.

Citește și : Un oraș din zona arctică a Rusiei a fost pus sub carantină

Într-un nou raport, trimis vineri statelor membre, directorul general al AIEA Rafael Mariano Grossi, numit în funcţie în noiembrie, ”îndeamnă Iranul să coopereze imediat şi întru totul cu agenţia şi să autorizeze un acces rapid în instalaţii specificate”.

Serviciile americane de informaţii şi AIEA suspectează de mult timp Iranul de dezvoltarea unui program secret de înarmare nucleară, care ar fi fost oprit în 2003.


Teheranul neagă existenţa unui asemenea program şi dă asigurări că nu va încerca niciodată să obţină bomba atomică.

Citește și : Rodrigo Duterte continuă războiul cu traficanții de droguri: ‘VĂ OMOR!’

Iranul s-a retras dintr-o serie de prevederi ale Acordului de la Viena din 2015 care-i limitează activităţile nucleare, în urma retragerii Statelor Unite din acest acord internaţional (JCPoA) în mai 2018 şi restabilirii sancţiunilor americane impuse Teheranului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.