StiripesurseExterneAIEA negociază un armistiţiu în jurul centralei nucleare Zaporojie, după noi...

AIEA negociază un armistiţiu în jurul centralei nucleare Zaporojie, după noi atacuri ce au avariat o linie electrică

Publicat:

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat vineri că a început discuţii cu Rusia privind un armistiţiu limitat în jurul centralei nucleare ucrainene Zaporojie, ocupată de trupele ruse şi unde luptele desfăşurate în zonă au avariat o linie electrică ce furnizează centralei energia necesară răcirii reactoarelor, relatează agenţia DPA.

Potrivit directorului general al AIEA, Rafael Grossi, luptele din data de 2 ianuarie au scos din funcţiune ultima linie electrică de 330 de kilovolţi ce deserveşte centrala, care acum mai poate fi alimentată doar cu propria sa linie electrică de 750 de kilovolţi, scrie stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Pentru desfăşurarea lucrărilor de reparaţii este nevoie de o încetare a focului pe o rază de aproximativ 10 kilometri în jurul centralei, a explicat Rafael Grossi.

Cele şase reactoare ale centralei Zaporojie sunt oprite, dar au nevoie de o sursă externă continuă de alimentare cu energie pentru răcirea lor. Centrala funcţionează cu personal ucrainean, iar AIEA are permanent la faţa locului o echipă de experţi, care au semnalat în ultimele săptămâni o intensificare a luptelor.


De când a început în februarie 2022 războiul declanşat prin invazia rusă, Ucraina şi Rusia se acuză cu regularitate că urmăresc să provoace o catastrofă nucleară prin atacurile asupra centralelor atomoelectrice.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Astfel de acuzaţii au avut legătură cel mai adesea cu centrala nucleară ucraineană Zaporojie, ocupată de trupele ruse în martie 2022 şi situată aproape de linia frontului din sud-estul Ucrainei. Zona adiacentă centralei a fost de mai multe ori ţinta unor atacuri cu drone şi artilerie, pentru care ambele tabere s-au acuzat reciproc. Centrala a fost de mai multe ori deconectată de la sursele externe de alimentare cu energie, ceea ce a impus pornirea generatoarelor diesel.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat în Belgia pentru jafuri armate a fost prins la intrarea în România

Un cetățean moldovean, căutat de autoritățile din Belgia pentru participare la jafuri armate organizate, a fost depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea. Potrivit...

Meteo: Cer variabil și maxime de până la 28°C

Meteorologii prognozează pentru astăzi cer variabil în toată țara. Maximele termice vor varia între +23 și +28 de grade, iar cele minime între +12...

Bruxelles-ul va reforma procedurile de licitaţie în septembrie pentru a proteja producţia din UE

Comisarul european pentru industrie, Stephane Sejourne, a anunţat că va prezenta o reformă a procedurilor de licitaţie în luna septembrie, obiectivul fiind acela de...

Asistenții sociali vor avea salarii mai mari

Salariile angajaților din sectorul bugetar vor crește, în medie, cu 22%, în urma reformei salariale anunțate de autorități, iar printre principalii beneficiari se numără...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.