StiripesurseDiasporaAir France va desfiinţa peste 7.500 de locuri de muncă până...

Air France va desfiinţa peste 7.500 de locuri de muncă până în anul 2022

Publicat:

Compania aeriană Air France intenţionează să desfiinţeze peste 7.500 de locuri de muncă până în anul 2022, în cadrul planului de redresare economică post-pandemie, afirmă surse sindicale citate de postul BFMTV, scrie mediafax.

Confruntată cu o criză fără precedent care afectează traficul aerian, Air France a transmis că restructurările vor afecta inclusiv filiala Hop, destinată zborurilor interne.

Citește și : Pacienţii COVID-19 din mai aveau o încărcătură virală mică faţă de cei din aprilie

“Cererea este în scădere puternică, astfel că a apărut necesitatea transformării companiei”, a comunicat conducerea Air France.

Potrivit unor surse sindicale, Air France va diminua personalul cu 7.500 de posturi. Aproximativ 3.500 vor fi plecări normale ale angajaţilor care nu vor fi urmate de noi angajări, iar restul vor fi în mare parte plecări voluntare.


Guvernul Franţei a anunţat că va susţine compania Air France printr-un plan de redresare în valoare de şapte miliarde de euro.

Citește și : Muzeele britanice se pregătesc să-şi redeschidă porţile

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.