StiripesurseȘtirile zileiAjutor suplimentar pentru iarnă pentru de mii de familii

Ajutor suplimentar pentru iarnă pentru de mii de familii

Publicat:

Ajutor suplimentar pentru iarnă pentru de mii de familii

48 433 de beneficiari, de cetățeni, eligibili pentru măsurile suplimentare de suport în perioada rece a anului, au ridicat deja ajutoarele bănești, anunță Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei

Citește și: Încă un caz confirmat de rujeolă la Orhei și alte trei cazuri suspecte

Programul de măsuri suplimentare de suport pentru populația vulnerabilă în perioada rece a anului a fost lansat în decembrie trecut, în parteneriat cu agențiile ONU.

Programul prevede acordarea unui suport financiar unic, în mărime de 3000 sau 5000 de lei, pentru pensionari născuți până în 1945, care au pensia mai mică de 3000 de lei, familii care au la îngrijire și supraveghere copii cu dizabilități severe, familii cu persoane cu dizabilități încadrate în serviciul social ,,Asistență personală”.

De asemenea, de ajutor suplimentar beneficiază, inclusiv femei care alăptează cel puțin un copil în vârstă de 0-13 luni.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.