StiripesurseExterneAl doilea grup de pompieri moldoveni a plecat în Grecia pentru...

Al doilea grup de pompieri moldoveni a plecat în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor

Publicat:

Al doilea grup de pompieri moldoveni a plecat în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor

Al doilea grup format din 20 de pompieri moldoveni au pornit spre Grecia, acesta urmând să ajute la stingerea incendiilor în contextul în care primul grup și-a încheiat misiunea și se întoarce în Republica Moldova, anunță reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Cei 20 de angajați ai IGSU din Republica Moldova au plecat în data de 29 iulie în Grecia pentru a-i înlocui pe colegii lor care și-au încheiat misiunea pe care au început-o în primele zile ale acestei luni, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

,,Astfel, primii 20 de pompieri din cadrul IGSU și-au finalizat misiunea și se vor întoarce în țara pe data de 1 august 2024, fiind înlocuiți de al doilea grup, care s-a pornit în drum spre Republica Elenă, pentru efectuarea rotației de efectiv”, anunță responsabilii IGSU.

Petrecuți de ministrul Afacerilor Interne

La evenimentul organizat cu prilejul plecării celui de-al doilea grup de pompieri a fost prezent și ministrul moldovean al Afacerilor Interne, Adrian Efros, care a ,,subliniat importanța participării echipei pompierilor moldovenii în această misiune importantă pentru țara noastră în procesul aderării la Uniunea Europeană. Totodată, oficialul le-a urat salvatorii să ajungă cu bine la destinație, dar și succese în realizarea intervențiilor alături de colegii eleni”, mai menționează reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.


Misiunea celui de-al doilea grup va avea loc în perioada 30 iulie -15 august în regiunea Nea Makri, pompierii moldoveni urmând ,,să intervină în sprijinul colegilor eleni în misiuni de lichidare a focarelor de vegetație uscate și incendiilor forestiere. De asemenea, echipa țării noastre va fi implicată în patrularea zonei Nea Makri, dar și va avea lecții teoretice și practice privind metodele de stingere a incendiilor de pădure după standardele și cerințele europene”.

Pompieri din 12 state, inclusiv România

În perioada 16 iulie – 15 august, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din Republica Moldova participă la Programul European de Pre-poziționare a Echipelor de Stingere a Incendiilor de Pădure în Republica Elenă care are loc în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, iar la el participă echipe de intervenție din 12 state, printre care România, Bulgaria, Malta, Polonia, Slovacia, Italia, Slovenia, Grecia, Austria, Franța și Spania.

Citește și : O comisie specială parlamentară va identifica măsuri pentru depășirea crizei din agricultură

Avertizarea premierului grec

Anterior, prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a avertizat asupra unei veri periculoase în ceea ce priveşte incendiile de vegetaţie, ca urmare a unei secete prelungite.

Iar ca să țină sub control incendiile de vegetaţie, ţara mediteraneană utilizează din ce în ce mai mult drone care ajută la monitorizarea regiunilor forestiere. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.