Al-Qaeda revendică uciderea unui membru al Căştilor Albastre ONU din Mali

Publicat:

Grupul de Sprijin pentru Islam şi Musulmani (GSIM), afiliat Al-Qaeda în Sahel, a afirmat că a atacat vineri, în regiunea Timbuktu din nordul Mali, o patrulă a misiunii ONU în această ţară, MINUSMA, atac soldat cu un mort şi opt răniţi, transmite EFE, potrivit agerpres.

Într-un comunicat difuzat de braţul său de propagandă Az-Zallaqa, la care EFE a avut acces marţi, GSIM susţine că atacul a avut loc în apropiere de localitatea Ber, fără a da mai multe detalii.


Citeşte şi: Ambasadorul României în Kenya, rechemat la Bucureşti după ce ar fi spus că africanii sunt ‘maimuțe’ – Black News

Gruparea jihadistă a publicat şi o fotografie a unui vehicul militar al ONU, cu care se presupune că se deplasau victimele, răsturnat şi distrus în totalitate.

Misiunea ONU de stabilizare în Mali (MINUSMA), prezentă în această ţară din 2013, este cea mai periculoasă misiune dintre cele desfăşurate în lume de ONU şi are un bilanţ de 303 morţi până în luna mai a acestui an, potrivit site-ului său.

Citeşte şi: Moldova, în capcana unui conflict înghețat și cu războiul la ușă – Black News

Prin prezenţa grupărilor jihadiste loiale Statului Islamic (SI) şi Al-Qaeda, Mali suferă de un nivel ridicat de insecuritate, cu atacuri teroriste săptămânale împotriva militarilor şi civililor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Dieta keto poate avea efecte negative, avertizează experții

Dieta keto poate avea efecte negative, avertizează experții Dieta săracă în carbohidrați, care promite să vă ajute să slăbiți fără efort, prin simpla eliminare a...

Planeta Saturn a ‘lansat’ o cometă în afara sistemului solar. Obiectul călătorește cu viteze de peste 10.000 de km/h

Planeta Saturn a 'lansat' o cometă în afara sistemului solar. Obiectul călătorește cu viteze de peste 10.000 de km/h Astronomii cred că au descoperit o...

De ce femeile au nevoie de mai mult somn decât bărbaţii. Ce indică studiile

De ce femeile au nevoie de mai mult somn decât bărbaţii. Ce indică studiile Studiile arată că, în medie, femeile au nevoie de aproximativ 11...

Este cafeaua decofeinizată periculoasă pentru sănătate sau nu?

Este cafeaua decofeinizată periculoasă pentru sănătate sau nu? Cafeaua decofeinizată, în general lipsită de cel puțin 97% din cofeină, reprezintă o alternativă gustoasă la cafeaua...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.