StiripesurseDiasporaAlbania refuză amplasarea taberelor de refugiaţi pe teritoriul său

Albania refuză amplasarea taberelor de refugiaţi pe teritoriul său

Publicat:

Albania a respins propunerea de a putea găzdui centre de primire a migranţilor care se îndreaptă către ţări membre ale Uniunii Europene, transmite miercuri dpa, potrivit agerpres.

”Albania nu ar accepta niciodată astfel de tabere de refugiaţi chiar dacă în schimb i s-ar oferi statutul de membră a Uniunii Europene”, a declarat premierul albanez Edi Rama, într-un interviu apărut miercuri în cotidianul german Bild.

Citeşte şi: Ucraina: Opt persoane, reţinute după un atac asupra unei tabere de romi

Rama a subliniat că Albania a dorit întotdeauna să contribuie la soluţionarea problemelor paneuropene, dar a precizat că a face din ţara sa un fel de ‘dig’ în calea migranţilor care vor să ajungă în UE reprezintă o ‘soluţie periculoasă’.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz şi preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, au sugerat ca ţările balcanice să găzduiască centre de primire a solicitanţilor de azil.


De asemenea, premierul italian Giuseppe Conte a prezentat un plan în 10 puncte ce reia mai multe idei propuse de precedentele guverne de la Roma, precum împărţirea de către statele membre a responsabilităţii în cazul migranţilor salvaţi pe mare şi crearea unor centre în nordul Africii unde să fie procesate cererile de azil ale acestor persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.