StiripesurseDiasporaAlbania sprijină Kosovo în disputa sa vamală cu Serbia

Albania sprijină Kosovo în disputa sa vamală cu Serbia

Publicat:

Albania şi-a declarat sprijinul luni pentru Kosovo în disputa vamală pe care a declanşat-o cu Belgradul impunând taxe de 100% asupra produsele sârbe, relatează France Presse, scrie Agerpres.

“Aceasta este o reacţie politică împotriva statului ce înjunghie Kosovo pe la spate”, a declarat prim-ministrul albanez Edi Rama, sosit la Pec (vestul Kosovo) să semneze cu micul său vecin un acord de uniune vamală ce va intra în vigoare la mijlocul anului 2019.

Citește și : Parlamentul ucrainean aprobă decretul de instaurare a legii marțiale pentru 60 de zile

La Belgrad, ministrul sârb al afacerilor externe Ivica Dacic a estimat că “acum nu mai are niciun sens să se ţină reuniuni de cooperare regională după ceea ce a declarat Rama şi după întâlnirea sa” cu omologul kosovar Ramush Haradinaj.

Relaţiile dintre Serbia şi Kosovo evoluează foarte rău şi dialogul lor este blocat de luni de zile.


Săptămâna trecută, în ziua următoare unui eşec de a se integra în Interpol pentru care a acuzat Belgradul, Pristina a impus taxe vamale de 100%. Condamnată de Uniunea Europeană, această măsură va rămâne în vigoare atât timp cât Serbia nu recunoaşte independenţa Kosovo, a avertizat Ramush Haradinaj.

Belgradul înscrie în Constituţia sa tutela asupra fostei sale provincii populate majoritar de albanezi, care şi-a declarat independenţa în 2008. Cu toate acestea, veto-urile chinez şi rus îi blochează acesteia calea de a adera la ONU.

La întâlnirea lor, Ramush Haradinaj şi Edi Rama au anunţat de asemenea că nu vor mai exista taxe de “roaming” pentru telefoanele mobile folosite de cetăţenii lor.

Citește și : NATO cere Rusiei să elibereze imediat navele şi marinarii ucraineni

Oficialii sârbi acuză în mod repetat Tirana şi Pristina că au intenţia să formeze o “Albanie Mare”, ceea ce acestea neagă.

Ultimul conflict ce a condus la dezintegrarea Iugoslaviei, războiul din Kosovo dintre forţele sârbe şi rebelii separatişti albanezi din Kosovo, a făcut peste 13.000 de morţi (1998-99). El s-a încheiat când o campanie de bombardamente occidentale a forţat Serbia lui Slobodan Milosevic să-şi retragă trupele, aminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.