StiripesurseDiasporaAlegeri legislative anticipate în Austria - zi decisivă pentru conservatorii fostului...

Alegeri legislative anticipate în Austria – zi decisivă pentru conservatorii fostului cancelar Kurz

Publicat:

Birourile de vot din Austria s-au deschis duminică, la ora locală 07.00 (05.00 GMT), pentru cei 6,4 milioane de alegători chemaţi să aleagă noul parlament, în cadrul unui scrutin anticipat convocat după demiterea guvernului de coaliţie format din Partidul Poporului (OeVP, conservator) şi Partidul Libertăţii (FPOe, extrema dreaptă) printr-o moţiune de cenzură la sfârşitul lui mai, în urma scandalului ‘Ibiza-gate’, transmite AFP, potrivit agerpres.

Primele estimări ale rezultatelor sunt aşteptate la scurt timp după închiderea urnelor, la ora locală 17.00 (15.00 GMT).

Citește și : Armata rusă a doborât aproape 60 de rachete la baza Hmeimim din Siria (general)

Cancelarul conservator Sebastian Kurz a anunţat pe 18 mai organizarea acestui scrutin, după apariţia unei înregistrări video compromiţătoare pentru Partidul Libertăţii, cu care guverna de la sfârşitul lui 2017.

Conform sondajelor, Partidul Poporului, condus de Kurz, este marele favorit al scrutinului, cu 33% din intenţiile de vot, devansând cu mult partidul social-democrat (SPOe), creditat cu 22% , şi FPOe, cotat cu 20%.


Calculele arată că Sebastian Kurz va avea posibilitatea aritmetică de a forma o coaliţie cu una sau cu cealaltă din aceste două partide, dar şi cu formaţiunea liberală NEOS sau cu Verzii, care ar urma să treacă pragul electoral de 4%.

Legislativele anticipate au fost convocate de Kurz după publicarea în presa germană a unor extrase dintr-o înregistrare video în care liderul de atunci al FPOe şi vicecancelar, Heinz-ChristianStrache, filmat cu camera ascunsă într-o vilă de la Ibiza în 2017, promitea contracte publice în schimbul sprijinului electoral pe care i l-ar fi acordat o pretinsă nepoată a unui oligarh rus.

Citește și : Scandalul ucrainean influenţează şi campania lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale din 2020

Scandalul, care bulversează scena politică din Austria cu câteva zile înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, a provocat demisia lui Strache din toate funcţiile, iar ulterior plecarea tuturor celorlalţi miniştri ai FPOe din guvern.

Austria este guvernată de atunci de un executiv interimar condus de magistratul Brigitte Bierlein.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.