StiripesursePoliticăAlegeri locale generale: Persoanele private de libertate își exercită dreptul la...

Alegeri locale generale: Persoanele private de libertate își exercită dreptul la vot

Publicat:

Astăzi, 5 noiembrie, în Moldova au loc alegerile locale generale. Administrația Națională a Penitenciarelor din R. Moldova informează că și persoanele private de libertate își exercită dreptul la vot, în strictă conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Așadar, potrivit ANP, persoanele deținute pe baza unui mandat de arest până la pronunțarea sentinței judecătorești, persoanele condamnate la închisoare (privațiune de libertate) a căror sentință nu este definitivă, cele care execută o sancțiune contravențională sub formă de arest, persoanele condamnate la închisoare (privațiune de libertate) prin hotărâre judecătorească definitivă, persoanele în privința cărora este aplicată măsura preventivă sub formă de arest la domiciliu precum și cele deținute în instituțiile penitenciare pot vota la locul aflării, dacă domiciliază sau își au reședința temporară în unitatea administrativ-teritorială de nivelul întâi în a cărei rază teritorială își are sediul instituția respectivă.

Citeşte şi: Ce se mai aude despre televiziunile suspendate ale lui Șor și Plahotniuc

„Aceste categorii vor fiind înscriși în lista electorală de bază pentru votarea la locul aflării, în ziua scrutinului electoral”, susțin reprezentanții ANP.

În acest sens, instituțiile penitenciare de comun cu secțiile de vot din raza dislocării penitenciarului au dotat săli special amenajate cu urne și cabine de vot pentru desfășurarea alegerilor.


Astfel, până în prezent, din numărul total de persoane private de libertate cu drept de vot la alegerile locale generale, 1.122 la număr, au votat 769 de persoane.

Citeşte şi: Vladimir Voronin ar fi fost internat în spital – Stiripesurse.md

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.