StiripesurseDiasporaAlegeri prezidenţiale şi parlamentare în Bosnia

Alegeri prezidenţiale şi parlamentare în Bosnia

Publicat:

În Bosnia vor avea loc alegeri prezidenţiale şi parlamentare pe 7 octombrie, a anunţat marţi comisia electorală, deşi liderii etnici rivali nu au căzut încă de acord asupra regulilor de vot pentru camera superioară a parlamentului Federaţiei Croato-Musulmane, relatează agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Alegătorii sunt chemaţi la urne pentru a-i alege pe membrii – croat, sârb şi bosniac – ai preşedinţiei tripartite, precum şi pe deputaţii camerei inferioare a parlamentului naţional, dar şi pe preşedinţii şi adunările regionale, a afirmat şefa Comisiei Electorale Centrale (CIK), Irena Hadziabdic.

Dar fără o soluţie la dispută, ”ne confruntăm cu o problemă majoră”, care ar putea opri funcţionarea instituţiilor Federaţiei, a precizat ea, după ce Uniunea Europeană a avertizat săptămâna trecută că Bosnia riscă să se confrunte cu o criză constituţională.

Citeşte şi: Două trenuri s-au ciocnit în Bavaria; doi morţi şi 14 răniţi

Citeşte şi: Mare opozant al lui Trump, acuzat că îşi bătea iubitele!Procurorul statului New York şi-a dat demisia


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.