StiripesurseDiasporaAlegeri regionale la Madrid în cadrul unui scrutin ce ar putea...

Alegeri regionale la Madrid în cadrul unui scrutin ce ar putea reconfigura peisajul politic din Spania

Publicat:

Madrilenii se prezintă marţi la urne pentru a alege adunarea legislativă a celei mai bogate regiuni din Spania, în cadrul unui scrutin ce ar putea reconfigura peisajul politic din ţară, în parte şi datorită politicii neortodoxe a capitalei în privinţa restricţiilor antiepidemice, notează Reuters, potrivit agerpres

Potrivit sondajelor, Isabel Diaz Ayuso, de la Partidul Popular (PP, conservator, în opoziţie la nivel naţional), este dată ca favorită pentru un nou mandat la conducerea Comunităţii Madrid.

Citește și : Şeful OMS a lansat luni un apel către G7 să garanteze accesul echitabil la vaccinuri

Ayuso, în vârstă de 42 de ani, a câştigat susţinerea multor madrileni sfidând guvernul central de stânga care i-a cerut să închidă barurile şi restaurantele pentru limitarea epidemiei de COVID-19.

Ayuso a ales, în schimb, să dea prioritate economiei şi vieţii sociale, ceea ce a fost pe placul atât al multor proprietari de localuri, cât şi al locuitorilor Madridului, renumiţi pentru viaţa lor de noapte animată.


Criticii o acuză însă pe Ayuso că a neglijat serviciile de sănătate în beneficiul economiei.

Regiunea Madrid, în care trăiesc circa 7 milioane din cei 47 de locuitori ai Spaniei, a înregistrat în ultimele 14 zile o medie de 396 de cazuri de infectare cu coronavirus la 100.000 de persoane, faţă de o medie naţională de 223. De asemenea, rata de ocupare a paturilor la terapie intensivă este cea mai ridicată din Spania, de circa 44,7%.

PP a deţinut controlul regiunii în ultimii 26 de ani, iar o victorie convingătoare la scrutinul de marţi este probabil să dea un impuls formaţiunii şi la nivel naţional.

Conform sondajelor, PP este creditat cu peste 40% din voturi şi un număr dublu de mandate faţă de scrutinul din 2019, însă Ayuso ar putea avea nevoie de sprijinul formaţiunii extremiste de dreapta Vox pentru a guverna.

Citește și : Tedros Adhanom Ghebreyesus intenţionează să candideze pentru realegerea sa la șefia OMS

Sondajele mai arată că partidul de centru-dreapta Ciudadanos, care în trecut s-a aliat cu PP pentru a forma guverne regionale, riscă să nu mai obţină niciun mandat şi să dispară din peisajul politic.

‘Aceasta ar putea da startul unui nou ciclu electoral în Spania şi arăta o fotografie a politicii spaniole cu un spaţiu recompus la dreapta, în care Ciudadanos nu se mai află acolo şi în care PP poate obţine o majoritate doar cu ajutorul Vox’, a comentat Lluis Orriols, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Carlos III.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.