StiripesurseExterneAlegerile din Catalonia se vor desfășura sub semnul pandemiei

Alegerile din Catalonia se vor desfășura sub semnul pandemiei

Publicat:

În Catalonia, scena unei tentative de secesiune de Spania în 2017, au loc duminică alegeri regionale într-un context dominat de epidemie şi în urma cărora prim-ministrul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, speră dislocarea de la putere a separatiştilor, notează France Presse, potrivit agerpres.

Alegerile – menţinute de justiţie la data programată, deşi guvernul regional le amânase pentru luna mai din cauza pandemiei – au loc pe fondul unei explozii a infectărilor după sărbătorile de sfârşit de an.

Citește și: SUA au mai cumpărat 200 de milioane de vaccinuri

O decizie foarte controversată este aceea că persoanele infectate cu coronavirus sau aflate în carantină vor avea dreptul să se prezinte la secţiile de vot între orele 18:00-19:00 GMT, exact înainte de închiderea urnelor.

Guvernul dă asigurări că a luat toate măsurile de siguranţă pe plan sanitar şi că prezenţa într-un birou de vot va fi ‘mai sigură decât deplasarea cu metroul sau a merge la serviciu’.


Aproximativ 5,5 milioane de electori, dintr-un total de 7,8 milioane de locuitori, sunt chemaţi la urne între orele 08:00-19:00 GMT, iar rezultatele sunt aşteptate în jur de miezul nopţii (23:00 GMT).

Sondajele prognozează un absenteism puternic, care ar putea depăşi 40%.

Dincolo de contextul sanitar, incertitudinea este şi de ordin politic în această regiune guvernată din 2015 de separatişti, pe care Sanchez – deşi are nevoie de sprijinul lor în parlamentul de la Madrid – ar dori să-i vadă înlăturaţi de la putere.

Pentru aceasta, el l-a aruncat în luptă pe fostul său ministru al sănătăţii, Salvador Illa, devenit în mai puţin de un an imaginea luptei contra epidemiei, şi care este creditat de sondaje practic la egalitate cu cele două mari partide separatiste, sau chiar cu un uşor avans faţă de acestea.

O eventuală victorie a socialistului nu i-ar fi însă suficientă pentru a obţine şefia Cataloniei, unul din plămânii economici ai ţării şi o regiune ce beneficiază de competenţe foarte largi.

Citește și: Parlamentul Cehiei RESPINGE prelungirea stării de urgență

Deşi foarte divizate, partidele separatiste, care dispuneau în parlament de 70 de locuri din 135, par capabile să păstreze majoritatea absolută spre a forma un nou guvern.

În acest caz, rămâne totuşi de văzut care va fi prima forţă: Împreună pentru Catalonia (JxC), partidul fostului lider regional Carles Puigdemont, cu o politică de confruntare cu puterea centrală, sau Stânga Republicană din Catalonia (ERC), care susţine guvernul lui Pedro Sanchez la Madrid.

La precedentele alegeri regionale, în decembrie 2017, JxC a devansat cu puţin ERC. O inversare a raportului de forţe ar favoriza destinderea iniţiată de Pedro Sanchez de la preluarea guvernării în 2018.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

România se numără printre statele UE care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți și lubrifianți pentru transportul personal în luna...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.