StiripesurseDiasporaAleksandar Vucic: 'Serbia va rămâne o ţară neutră, dar va coopera...

Aleksandar Vucic: ‘Serbia va rămâne o ţară neutră, dar va coopera cu NATO’

Publicat:

Serbia va rămâne neutră din punct de vedere militar, dar va avea în vedere continuarea bunei cooperări cu NATO, a declarat preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, luni, la începerea exerciţiului civil pentru situaţii de urgenţă ”Srbija 2018”, în prezenţa secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, la Mladenovac, în afara Belgradului, relatează Hina şi Tanjug, potrivit agerpres.

Acesta este cel mai mare exerciţiu organizat de Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC) al NATO şi el este găzduit pentru prima dată de către Serbia.

Citeşte şi: Fosta şefă a statului brazilian nu a prins nici măcar un scaun de senator

La exerciţiu, care se va încheia pe 11 octombrie, participă aproximativ 2.000 de persoane din 38 de ţări.

Cu această ocazie, Vucic i-a mulţumit secretarului general al NATO pentru sprijinul acordat în organizarea acestui exerciţiu şi pentru că nu doreşte să influenţeze ”decizia independentă a Serbiei în legătură cu unde şi cum va fi ea în viitor”.


Vucic a precizat că Serbia are relaţii bune de cooperare cu NATO, şi va continua astfel, aşa cum are relaţii bune cu Rusia şi cu China.

Citeşte şi: Bashar al-Assad promite că provincia Idlib va reveni sub controlul Damascului: ‘Acordul este temporar’

Stoltenberg a afirmat că exerciţiul ”Srbjia 2018” nu este unul militar, ci o platformă pentru civilii şi militarii care acordă primii ajutor, din ţări aliate şi partenere, pentru a învăţa unii de la ceilalţi cum pot salva vieţi omeneşti.

Luni, Stoltenberg se va alătura lui Vucic la un eveniment intitulat ”Leadership for a Secure Region”, la invitaţia Forumului de Securitate din Belgrad.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.