StiripesurseȘtirile zileiAleksei Navalnîi a fost condamnat din nou la ÎNCHISOARE

Aleksei Navalnîi a fost condamnat din nou la ÎNCHISOARE

Publicat:

Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost condamnat luni la 20 de zile de închisoare pentru îndemn la manifestaţii neautorizate, ceea ce îi va suspenda campania pentru alegerile prezidenţiale din martie, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Este un cadou pentru aniversarea lui Putin”, a declarat opozantul rus după pronunţarea sentinţei, în timp ce preşedintele rus va sărbători sâmbătă împlinirea vârstei de 65 de ani.

Citeşte şi: PANICĂ într-un tren din Londra. Un bărbat a început să citească din Biblie şi pasagerii AU SĂRIT înspăimântaţi din vagon

“Bătrânului Putin îi era atât de teamă de manifestaţiile noastre în diverse regiuni încât a decis să îşi facă un mic cadou pentru aniversarea sa. Este mult mai liniştit”, a adăugat el pe Twitter.

În campanie pentru a-l înfrunta pe Vladimir Putin la prezidenţialele din martie, Aleksei Navalnîi a fost reţinut mai multe ore vineri de poliţie în momentul în care se pregătea să plece la o manifestaţie, totuşi autorizată de autorităţi, la Nijni Novgorod, la 400 de kilometri est de Moscova.


Cu toate acestea, sâmbătă a mers la Orenburg, în Siberia, şi duminică la Arhanghelsk (nord-vest) pentru întâlniri cu simpatizanţii săi.

Citeşte şi: Masacrul de la Las Vegas „şochează prin cruzime” (Vladimir Putin)

Ultima condamnare a lui Aleksei Navalnîi la pedeapsă cu detenţie administrativă a avut loc în iunie, când a fost închis 25 de zile pentru că a organizat o manifestaţie interzisă de autorităţi, la care însă au participat mulţi tineri şi s-a încheiat cu sute de arestări.

Această manifestaţie de la 12 iunie a fost precedată de alta, la 26 martie, marcată, de asemenea, de sute de arestări şi care i-a adus opozantului 15 zile de închisoare.

Viitorul său politic rămâne neclar, întrucât Comisia Electorală Centrală a decis în iunie că nu poate să se prezinte împotriva lui Vladimir Putin în martie 2018 din cauza unei condamnări, datând din februarie 2017, pentru deturnare de fonduri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Reforma fiscală va fi construită prin dialog și consultări

Prim-ministrul R. Moldova, Alexandru Munteanu, a declarat că economia țării continuă să fie afectată de contextul regional dificil și de încetinirea creșterii economice din...

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

Tiraspolul a prelungit starea de urgență în economie

Starea de urgență în economia Transnistriei a fost prelungită până pe 17 iulie. O astfel de decizie a fost luată miercuri de Consiliul Suprem. Consiliul...

Guvernul a aprobat noile măsuri împotriva spălării banilor și finanțării terorismului

Cetățenii și mediul de afaceri ar urma să beneficieze de un sistem financiar mai sigur și mai bine protejat împotriva schemelor ilegale. Guvernul a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.