StiripesurseDiasporaALERTĂ pe mare! Un vapor cu zeci de pasageri la bord...

ALERTĂ pe mare! Un vapor cu zeci de pasageri la bord a luat foc

Publicat:

Douăzeci şi şase de membri ai echipajului şi un pasager de pe o navă comercială sub pavilion italian la bordul căreia a izbucnit un incendiu au fost salvaţi în noaptea de duminică spre luni în largul coastelor bretone (Finistere, vestul Franţei), au anunţat luni autorităţile maritime regionale, citate de AFP, potrivit agerpres.

În jurul orei 03:00 GMT, fregata britanică HMS Argyll, care fusese redirecţionată în zonă, a recuperat 27 de persoane ‘toate vii şi nevătămate’, potrivit unui comunicat al prefecturii maritime din Atlantic.

Citește și: Maduro decretează o nouă zi liberă în Venezuela

Serviciile regionale de urgenţă franceze au fost informate duminică în jurul orei 19:00 GMT de către MRCC (Maritime rescue coordination center), cu sediul la Roma, despre situaţia de la bordul Grande America, o navă hibrid între un feribot tip Ro-Ro (navă maritimă specializată pentru transportul vehiculelor rutiere, trailerelor cu containere etc) şi o navă pentru containere. Cu o lungime de 214 metri, aceasta venea din Hamburg (Germania) şi se îndrepta spre Casablanca (Maroc).

Nava a anunţat un incendiu la bordul său, în timp ce se afla la circa 142 de mile maritime (aproximativ 263 de km) sud-vest de Penmarc’h, localitate în vestul Franţei.


Citește și: Trump cere 8,6 miliarde de dolari în plus pentru zidul de la frontiera cu Mexicul

După ce anunţase într-o primă etapă că a reuşit să limiteze flăcările şi intenţionează să se îndrepte spre portul spaniol Coruna, comandantul navei a informat, cu puţin înainte de miezul nopţii, că situaţia s-a deteriorat, mai multe containere erau cuprinse de flăcări şi că nava stă pe loc. El a decis la puţin după 01:00 GMT să abandoneze nava, la bordul singurei ambarcaţiuni de salvare.

Autorităţile franceze au trimis în zonă, unde se înregistra o furtună pe mare, un avion de supraveghere maritimă Falcon 50 al marinei franceze şi un remorcher Abeille Bourbon.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.