StiripesurseDiasporaAlexander Van der Bellen a fost reînvestit preşedinte al Austriei

Alexander Van der Bellen a fost reînvestit preşedinte al Austriei

Publicat:

Politicianul ecologist şi progresist Alexander Van der Bellen a fost învestit joi preşedinte al Austriei, în cadrul unei ceremonii în faţa celor două camere reunite ale parlamentului de la Viena, el începându-şi astfel al doilea şi ultimul său mandat de şase ani în acest post eminamente protocolar şi cu puţine atribuţii executive, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres

În vârstă de 79 de ani, Van der Bellen a câştigat cu 56,7% din primul tur alegerile desfăşurate în octombrie, impunându-se uşor în faţa celorlalţi şase candidaţi şi beneficiind de sprijinul mai mult sau mai puţin explicit al tuturor formaţiunilor parlamentare, care nu au avut candidat propriu, cu excepţia formaţiunii de extremă-dreapta Partidul Libertăţii (FPOe), ce îl acuză că face parte dintr-o elită politică deconectată de oameni şi că protejează actuala coaliţie formată din Verzi şi Partidul Popular (OeVP).

Citește și : China anunţă o scădere cu 80% a numărului zilnic de decese asociate COVID-19

Van der Bellen, un politician progresist, liberal, pro-UE şi deschis faţă de primirea migranţilor, a câştigat şi scrutinul din 2016, în faţa candidatului conservator Norbert Hofer, un eurosceptic adversar al primirii migranţilor. Rezultatul strâns al acelor alegeri a evidenţiat polarizarea societăţii austriece în jurul acestor două orientări politice opuse, cea progresistă şi cea conservatoare.

În cei şase ani care au trecut de atunci, Austria, o ţară tradiţional stabilă politic, a schimbat cinci premieri. Scandalurile de corupţie în care au fost implicate Partidul Popular (OeVP) al actualului premier Karl Nehammer şi formaţiunea naţionalistă Partidul Libertăţii (FPOe) au provocat o serie de crize guvernamentale şi alegeri anticipate.


Tatăl său rus şi mama sa estonă au fugit din Rusia după revoluţia bolşevică din 1917. Născut la Viena în 1944, Van der Bellen a crescut în regiunea austriacă Tirol, are un doctorat în Economie şi a intrat în politică la vârsta de 50 de ani, ca deputat al Verzilor, partid pe care l-a condus până în anul 2008. Totuşi, el nu se încadrează în tiparul clasic al politicianului ecologist, nu a fost văzut niciodată mergând pe bicicletă şi a mărturisit că-i plac maşinile puternice.

Citește și : Facebook şi Instagram îşi redeshid ‘porţile’ pentru Donald Trump

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.