StiripesursePoliticăAlexandru Donțu a revenit la Primăria Căușeni, după trei luni petrecute...

Alexandru Donțu a revenit la Primăria Căușeni, după trei luni petrecute în arest într-un dosar de abuz în serviciu și corupție

Publicat:

După aproximativ trei luni petrecute în arest, primarul orașului Căușeni, Alexandru Donțu, și-a făcut apariția la Primăria Căușeni în data de 23 iunie 2026, scrie Studio-L.

Potrivit unor angajați ai instituției, edilul a participat la o întâlnire cu funcționarii primăriei, pe care i-a felicitat cu ocazia Zilei Funcționarului Public. Se întâmplă la o zi după ce Colegiul penal al Curții de Apel Centru a dispus eliberarea sa provizorie sub control judiciar, potrivit zdg.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Potrivit mandatului judecătoresc emis la 22 iunie 2026, măsura preventivă a liberării provizorii sub control judiciar a fost aplicată pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 22 iunie 2026, ora 15:30, și până la 21 august 2026, ora 15:30. Instanța a stabilit mai multe obligații pentru inculpat, inclusiv interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu fără acordul autorităților competente, obligația de a se prezenta la solicitarea organelor de urmărire penală sau a instanței de judecată, precum și interdicția de a contacta persoanele care au calitatea de co-inculpat sau martor în dosarul penal. Totodată, măsura este însoțită de monitorizare electronică și de menținerea interdicției de a părăsi teritoriul R. Moldova, mai scrie portalul.

Primarul orașului Căușeni, Alexandru Donțu, a fost reținut într-un dosar de abuz în serviciu și corupție pe 18 martie și a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile pe 20 martie.


Dosarul a fost pornit pe fapte ce vizează abuzul în serviciu, coruperea pasivă și coruperea activă, în care sunt investigate acțiunile ilicite ale unor angajați ai administrației publice locale din Căușeni și ale unui agent economic. Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii municipiului Chișinău au efectuat percheziții pe dosar, inclusiv inclusiv în biroul primarului de la sediul Primăriei Căușeni și ale unor angajați ai instituției.

„Potrivit materialelor anchetei, primarul orașului Căușeni este bănuit că ar fi pretins, a acceptat și a primit mijloace financiare ce nu i se cuvin în sumă de 89 300 de lei (…). La această etapă a operațiunii, de la fața locului au fost ridicate documente, dispozitive de stocare a informației și alte probe relevante pentru cauza penală”, a informat în martie 2026 CNA.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Alexandru Donțu a devenit primar al orașului Căușeni în urma alegerilor locale noi din noiembrie 2024, organizate după ce Anatolie Donțu, tatăl său, care deținea mandatul de primar, a fost destituit din funcție în urma unei decizii a Autorității Naționale de Integritate. La fel ca tatăl său, Alexandru Donțu a candidat din partea partidului Platforma Demnitate și Adevăr (DA).

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Barajul lacului Taraclia intră în reparație

Ministerul Mediului a lansat lucrările de reabilitare și consolidare a barajului lacului de acumulare Taraclia, unul dintre obiectivele hidrotehnice de importanță națională. Anunțul a...

AIPA a recepționat 345 de cereri pentru acordarea ajutorului financiar pentru fermierii afectați de seceta de anul trecut

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a recepționat 345 de cereri pentru acordarea ajutorului financiar pentru compensarea pierderilor cauzate de seceta și arșița...

Cartelele SIM preplătite vor putea fi activate doar pe baza unui act de identitate

Cartelele SIM preplătite vor putea fi activate doar după identificarea utilizatorului pe baza unui act de identitate. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege...

Alexandru Munteanu va participa la Conferința Internațională pentru Reconstrucția Ucrainei, la Gdańsk

Premierul Alexandru Munteanu va participa la Conferința Internațională pentru Reconstrucția Ucrainei, care se va desfășura în perioada 25-26 iunie la Gdańsk, Polonia. Anunțul a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.