StiripesursePoliticăAlexandru Munteanu îndeamnă cetățenii să viziteze expoziția dedicată victimelor deportărilor staliniste

Alexandru Munteanu îndeamnă cetățenii să viziteze expoziția dedicată victimelor deportărilor staliniste

Publicat:

Premierul Alexandru Munteanu a invitat cetățenii să participe la expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași”, inaugurată, la Chișinău, în contextul marcării a 85 de ani de la primele deportări staliniste din Basarabia.

Șeful Guvernului de la Chișinău a subliniat importanța păstrării memoriei victimelor represiunilor sovietice, amintind că zeci de mii de oameni au fost smulși din propriile case și despărțiți de familiile lor, potrivit voceabasarabiei.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

„În familia mea, bunelul a fost deportat și nici nu l-am cunosc, fiindcă s-a întors din regiunea Murmansk foarte bolnav și a murit foarte tânăr. Aceasta este istoria familiei noastre. Dar, și pentru mulți cetățeni ai Republicii Moldova, deportările constituie o parte a poveștilor de familie”, a declarat Alexandru Munteanu.

În acest context, premierul a îndemnat oficialii și simpli cetățeni să viziteze expoziția de vagoane „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași” care va fi inaugurată vineri, 12 iunie, în Piața Marii Adunări Naționale.


Îi îndemn pe toți colegii de la Guvern și pe toți cetățenii să viziteze expoziția, fiindcă aceasta este istoria noastră, o istorie dureroasă, pe care trebuie să o cunoaștem. Memoria înseamnă să înțelegem cât de prețioase sunt libertatea, demnitatea, drepturile și protecția democrației”, a conchis Alexandru Munteanu.

Menționăm că expoziția va fi deschisă până la 6 iulie și va putea fi vizitată zilnic între orele 09:00 și 21:00. Evenimentul se află la cea de-a patra ediție și este organizat de Ministerul Culturii, Agenția Națională a Arhivelor și Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Politici.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Programul expoziției include, pe lângă vizitarea zilnică, câteva evenimente speciale. Pe 21 iunie vor fi prezentate filme tematice din rezervele Arhivei Naționale despre represiunile sovietice, iar pe 28 iunie se va juca un spectacol. Pe 6 iulie, va avea loc un eveniment special dedicat deportărilor din noaptea de 6 spre 7 iulie 1949. O noutate a ediției din acest an este organizarea unei expoziții similare la Bălți.

Anul acesta se împlinesc 85 de ani de la primele deportări staliniste din Basarabia. În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, mii de oameni au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia și Kazahstan, în vagoane pentru vite, în cadrul uneia dintre cele mai tragice operațiuni represive ale regimului totalitar sovietic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Lucrările de construcție la Stația Electrică Vulcănești au fost finalizate. Stația este pregătită pentru energizare

Lucrările de construcție la Stația Electrică Vulcănești s-au încheiat, marcând o etapă importantă pentru punerea în funcțiune a Liniei Electrice Aeriene Vulcănești–Chișinău, unul dintre...

Veaceslav Ioniță: Refugiații ucraineni din R.Moldova au adus la bugetul național cel puțin 1,8 miliarde de lei

Războiul din Ucraina a adus presiuni majore asupra economiei Republicii Moldova, de la inflație și prețuri la energie până la incertitudini pe piața valutară....

Atât Trump, cât și Putin sunt pe punctul de a pierde lupta cu realitatea

Războiul din Ucraina și cel din Iran sunt foarte diferite, dar pe cei doi politicieni care le-au pornit îi reunește o deziluzie în materie...

Secretarul de stat, Vasile Șarban, a obținut titlul de doctor în știinte agricole

Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban, a susținut cu succes teza de doctor în științe agricole cu tema „Valorificarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.