StiripesurseExterneAlexis Tsipras promite reduceri fiscale și reintroducerea celei de-a 13-a pensii

Alexis Tsipras promite reduceri fiscale și reintroducerea celei de-a 13-a pensii

Publicat:

Prim-ministrul grec Alexis Tsipras a anunţat marţi un pachet de măsuri de relaxare fiscală şi majorare a pensiilor după ieşirea din criză, înaintea alegerilor din mai pentru Parlamentul European, transmit Xinhua, dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

La 10 luni de când Grecia a ieşit din al treilea program de asistenţă financiară, este timpul ca familiile şi afacerile elene să simtă rezultatele eforturilor lor care au dus la refacerea economiei, a afirmat Tsipras.

Citește și: Atac armat într-o școală din SUA: Un elev a fost ucis şi alţi şapte răniţi

‘Este timpul ca aceia care au susţinut povara, majoritatea grecilor, să guste roadele sacrificiilor lor’, a declarat şeful guvernului, într-o conferinţă de presă transmisă la postul naţional ERT.

El a precizat că Grecia deţine acum lichidităţi de cel puţin 31 miliarde de euro, din care 3,6 miliarde vor merge către o plată anticipată către FMI, economisindu-se astfel milioane de euro anual la dobânzi. Alte 5,5 miliarde de euro vor fi depozitate într-un cont special ca garanţie pentru creditorii Greciei pe următorii trei ani. Restul banilor se vor îndrepta spre politici de creştere şi măsuri de relaxare fiscală.


Setul de măsuri prezentat marţi include politici care vor fi legiferate în luna mai şi implementate în 2019, dar şi măsuri care vor fi legiferate ulterior şi puse în aplicare anul viitor.

Mai precis, din 2019 va fi reintrodusă a 13-a pensie – eliminată în timpul crizei -, se va reduce TVA de la 13% la 11% la bunuri şi servicii generale şi se va aplica o reducere fiscală pentru rezidenţii din insule.

Totodată, TVA la toate alimentele şi pentru industria ospitalităţii va fi redus de la 24% la 13%, iar la electricitate şi gaze naturale de la 13% la 6%.

Anul viitor, ‘taxa de solidaritate’ pe veniturile anuale introdusă în anii de criză va fi redusă la trei procente pentru veniturile de până la 30.000 de euro şi va fi de 0% pentru veniturile de sub 20.000 euro.

Citește și: Pompeo și-a anulat vizita în Germania pentru o deplasare urgentă la Bagdad

De asemenea, statul va subvenţiona contribuţiile la asigurările sociale pentru locurile de muncă full-time oferite tinerilor de sub 30 de ani, ca parte a eforturilor de scădere a şomajului, situat acum la circa 18%.

‘Pentru această strategie, cerem votul de încredere al poporului grec în alegerile europene de la 26 mai şi, desigur, aprobarea poporului în alegerile naţionale de la începutul lui octombrie, spre a o putea implementa integral’, a spus Tsipras.

Mandatul lui Tsipras se încheie în octombrie, iar premierul a exclus devansarea alegerilor. În toate sondajele, partidul său, Syriza (stânga radicală), se află în urma opoziţiei conservatoare în ce priveşte intenţiile de vot la scrutinul europarlamentar, care va avea loc la 26 mai, simultan cu alegerile locale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.