StiripesurseSintezeAlgeria denunță o serie de 'manevre străine' vizând destabilizarea sa

Algeria denunță o serie de ‘manevre străine’ vizând destabilizarea sa

Publicat:

Algeria a denunţat sâmbătă o serie de “manevre străine” vizând destabilizarea sa şi s-a referit la Israel, după recunoaşterea de către Statele Unite a suveranităţii Marocului asupra Saharei Occidentale, în contrapartidă la normalizarea relaţiilor dintre Rabat şi statul evreu, notează AFP, potrivit agerpres.

După anunţul neaşteptat al preşedintelui american în exerciţiu, Donald Trump, de a recunoaşte suveranitatea Marocului asupra fostei colonii spaniole disputate, Statele Unite au adoptat sâmbătă o “nouă hartă oficială” a Marocului integrând Sahara Occidentală, în cursul unei ceremonii organizate la ambasada SUA la Rabat.

Citește și : Erdogan vrea o platformă de cooperare în regiunea Caucaz şi pledează pentru aderarea Armeniei

Harta, care integrează întreg teritoriul deşertic pe care şi-l dispută de decenii Marocul şi mişcarea de independenţă Frontul Polisario, “va fi prezentată regelui Mohammed al VI-lea” care, “în înţelepciunea şi previziunea sa, a recunoscut Israelul”, a declarat ambasadorul David Fischer.

Recunoaşterea de către Statele Unite a suveranităţii Marocului asupra Saharei Occidentale a fost respinsă imediat de Frontul Polisario sprijinit de Algeria.


“Sunt manevre străine care vizează destabilizarea Algeriei. Există acum o voinţă a +entităţii sioniste+ (Israelul) de a se apropia de frontierele noastre”, a acuzat premierul algerian, Abdelaziz Djerad, în prima reacţie a ţării sale după decizia americană.

“Conflictul din Sahara Occidentală este o problemă de decolonizare care poate fi rezolvată numai prin aplicarea dreptului internaţional”, a reafirmat sâmbătă, într-un comunicat, Ministerul algerian de Externe, subliniind că decizia SUA este “fără efect juridic”.

Frontul Polisario se declară “în stare de război de legitimă apărare” de când Marocul a trimis la 13 noiembrie trupe în extremitatea sudică a teritoriului pentru a alunga un grup de militanţi din mişcarea de independenţă care blocau singurul drum spre Mauritania.

Citeşte şi:  Polonia găzduiește o conferință controversată împotriva Iranului

Această arteră rutieră a fost construită încălcându-se acordul de încetare a focului semnat în 1991 sub egida ONU după 15 ani de lupte, potrivit Frontului Polisario care nu a exclus “extinderea luptelor pe teritoriul marocan”.

Problema statutului Saharei Occidentale, considerată de ONU ca un “teritoriu neautonom” în absenţa unei reglementări definitive, opune de mai multe decenii Maroc luptătorilor pentru independenţă.

Citește și : Frontiera între SUA şi Canada va rămâne închisă până la 21 ianuarie

Frontul Polisario reclamă un referendum de autodeterminare prevăzut de ONU, în timp ce Marocul, care controlează peste două treimi din acest vast teritoriu deşertic, propune un plan de autonomie sub suveranitatea sa.

Negocierile conduse de ONU implicând Marocul şi Frontul Polisario cu Algeria şi Mauritania în calitate de observatori sunt suspendate din martie 2019, reaminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tot adevărul despre China în Iran (văzut din Beijing)

Dacă ajungi să îl insulţi chiar și pe primul papă al țării tale, înseamnă că ai ajuns la fund. Insolența lui Donald Trump față...

Trump este “nebun” sau “viclean ca o vulpe?”: Revine dezbaterea privind sănătatea mintală a președintelui american

"Viclean ca o vulpe" sau "pur și simplu nebun?". După ultimele izbucniri ale președintelui Trump - o postare pe Truth în care se compara...

Înfrângerea “calului troian” maghiar

Fiecare dintre cei 16 ani de mandat ai lui Orban a scos la iveală eșecul Uniunii Europene, scrie EL MUNDO, potrivit stiripesurse.ro.În urma înfrângerii lui...

Un armistiţiu fără realizări clare erodează sprijinul pentru premierul Netanyahu în plan intern

Sprijinul pentru prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu s-a erodat după armistiţiul cu Iranul, perceput de israelieni ca o impunere din partea Statelor Unite după 40...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.