StiripesurseSintezeAlgeria: Proteste de o amploare fără precedent împotriva președintelui Bouteflika (VIDEO)

Algeria: Proteste de o amploare fără precedent împotriva președintelui Bouteflika (VIDEO)

Publicat:

Protestele algerienilor împotriva prelungirii mandatului preşedintelui Abdelaziz Bouteflika au atins vineri o amploare fără precedent, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Manifestaţiile au început, ca şi în cele trei săptămâni precedente, după rugăciunile de vineri. Pe străzile capitalei Alger au ieşit sute de mii de oameni, după estimările jurnaliştilor; oficialităţile şi organizatorii nu au furnizat cifre oficiale.

Citește și : Premierul grec şi preşedintele bolivian au pledat pentru o „soluţie diplomatică” la criza din Venezuela

Au avut loc demonstraţii şi în alte oraşe algeriene, printre care Bejaia, Oran, Batna, Tizi Ouzou.

Bouteflika a revenit luni asupra deciziei de a candida a cincea oară la preşedinţie, în schimb a anunţat că intenţionează să rămână în funcţie până la adoptarea unei noi Constituţii. El are 82 de ani, iar în ultimii 20 s-a aflat la putere fără întrerupere.


Citește și : Reacția lui Putin după atacul din Noua Zeelandă – Aştept care toate persoanele implicate în această crimă să primească pedeapsa pe care o merită

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.