StiripesurseSintezeAlgeria va organiza alegeri prezidenţiale pe 4 iulie

Algeria va organiza alegeri prezidenţiale pe 4 iulie

Publicat:

Algeria va organiza alegeri prezidenţiale pe 4 iulie, a anunţat miercuri seară Preşedinţia de la Alger, după săptămâni de proteste care au condus la demisia preşedintelui Abdelaziz Bouteflika, relatează site-ul agenţiei Reuters, scrie mediafax.

Marţi, preşedintele interimar, Abdelkader Bensalah, anunţase organizarea scrutinului prezidenţial în cel mult 90 de zile.

Şeful Statului Major al armatei algeriene, generalul Gaid Salah, a anunţat că susţine tranziţia politică şi a cerut organizarea de procese pentru acte de corupţie. “Armata va ţine cont de solicitările poporului. Justiţia şi-a recăpătat prerogativele şi poate lucra independent”, a declarat Salah.

Citește și : Theresa May: Avem drept obiectiv obţinerea unui acord de retragere din UE într-o manieră ordonată şi fără probleme

Președintele Algeriei, Abdelaziz Bouteflika, a demisionat recent, pe fondul presiunilor protestatarilor.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.