StiripesurseDiasporaAliatul lui Erdogan cere prelungirea stării de urgenţă

Aliatul lui Erdogan cere prelungirea stării de urgenţă

Publicat:

Turcia ar trebui să prelungească starea de urgenţă, în vigoare de aproape doi ani, a apreciat marţi Mustafa Kalayci, vicepreşedinte al Partidului Mişcării Naţionaliste (MHP), formaţiune aliată cu Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), transmite Reuters, potrivit agerpres.

Autorităţile de la Ankara au impus starea de urgenţă, care limitează unele drepturi şi îi permite guvernului să emită ordonanţe, ocolind parlamentul, după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016.

Citeşte şi: Pe urmele lui Escobar. Cadavrele jurnaliştilor ecuadorieni asasinaţi au fost desoperite în Columbia

Kalayci a declarat pentru postul CNN Turk că partidul său nu va negocia cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan în legătură cu posturile deţinute de MHP în noul guvern după alegerile anticipate desfăşurate duminică în Turcia, în urma cărora AKP şi MHP şi-au asigurat o majoritate parlamentară.

Aproximativ 150.000 de persoane au fost demise din funcţie prin decrete sau ordine emise în cadrul stării de urgenţă după tentativa de puci din iulie 2016. Aproape zilnic alte persoane sunt arestate pentru acuzaţii de terorism.


Guvernul turc susţine că este nevoie de starea de urgenţă pentru a combate terorismul, în special acţiuni ale mişcării clericului Fethullah Gulen, acuzat de Ankara că a organizat lovitura de stat eşuată din 2016. 

Citeşte şi: O furgonetă a intrat cu viteză în sediul De Telegraaf din Amsterdam – FOTO

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.