Provocând pierderea progresivă a memoriei, maladia Alzheimer – marcată miercuri, 21 septembrie, printr-o zi internaţională dedicată combaterii acestei boli – afectează peste 30 de milioane de persoane la nivel mondial şi rămâne încă fără un tratament curativ, informează marţi AFP, potrivit agerpres.
Ce este Alzheimer?
Descrisă pentru prima dată în 1906 de medicul german Alois Alzheimer, această maladie neurodegenerativă provoacă o deteriorare progresivă a capacităţilor cognitive până la pierderea autonomiei bolnavului.
Vezi şi: Patru persoane ucise în protestele din Iran – VIDEO – Black News
Printre simptome figurează episoade repetate de uitare, probleme de orientare, tulburări ale funcţiilor executive (proiectare, organizare, programarea timpului, capacitatea de a avea gânduri abstracte) şi tulburări ale limbajului.
Câţi bolnavi?
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), peste 55 de milioane de persoane din lumea întreagă suferă de demenţă, un ansamblu de boli din care maladia Alzheimer reprezintă forma cea mai răspândită: ea cuantifică între 60% şi 70% din totalul cazurilor de demenţă, afectând peste 30 de milioane de bolnavi.
Numărul persoanelor afectate de Alzheimer ar trebui să se tripleze până în 2050, din cauza unei creşteri a incidenţei cazurilor în ţările cu venituri mici şi medii, potrivit OMS.
Această “explozie” va creşte şi mai mult presiunea societală, deja considerabilă, pentru rudele bolnavilor şi pentru sistemele de sănătate.
Încă din perioada actuală, Alzheimer şi cazurile de demenţă se numără printre primele cauze de handicap şi de dependenţă în rândul persoanelor vârstnice.
Care sunt cauzele?
Deşi maladia Alzheimer reprezintă cel mai des întâlnit tip de demenţă, cauzele sale şi mecanismele de declanşare rămân încă în mare parte necunoscute.
Două fenomene se regăsesc sistematic la pacienţii cu Alzheimer. Pe de-o parte, formarea unor plăci de proteine, denumite amiloide, care comprimă neuronii şi îi distrug pe termen lung. Pe de altă parte, există un al doilea tip de proteine, denumite Tau, prezente în neuronii care formează, la aceşti bolnavi, aglomerări care sfârşesc prin a provoca moartea celulelor afectate.
Însă medicii nu ştiu deocamdată foarte bine modul în care cele două fenomene sunt asociate. Nu este cunoscut nici factorul care provoacă apariţia lor şi nici până la ce punct cele două fenomene explică evoluţia bolii.
Este pusă tot mai mult sub semnul întrebării ipoteza, mult timp rămasă dominantă în comunitatea ştiinţifică, conform căreia plăcile amiloide ar fi sistematic un factor declanşator, nu o consecinţă al altor mecanisme.
Care sunt tratamentele?
Consecinţa dificultăţii de a găsi factorii declanşatori ai maladiei: în pofida deceniilor de cercetare, niciun tratament nu permite în zilele noastre nici vindecarea, nici chiar evitarea apariţiei bolii.
Principala descoperire din ultimii 20 de ani, un tratament dezvoltat de laboratorul farmaceutic american Biogen, care ţinteşte proteinele amiloide, a obţinut câteva rezultate şi a fost aprobat pentru anumite tipuri de cazuri de autorităţile sanitare din Statele Unite. Însă efectele sale rămân limitate şi interesul său terapeutic este discutabil.
Care sunt factorii de risc şi care sunt măsurile de prevenţie?
Potrivit Institutului Naţional de Sănătate şi Cercetări Medicale din Franţa (INSERM), principalul factor de risc este vârsta: riscul de apariţie a bolii Alzheimer creşte după 65 de ani şi “explodează” după 80 de ani.
Factori de risc cardiovascular, precum diabetul şi hipertensiunea, atunci când nu sunt luaţi în calcul la vârsta mijlocie, sunt de asemenea asociaţi cu o apariţie mai frecventă a maladiei, fără să fie însă cunoscute deocamdată mecanismele prin care acţionează.
Sedentarismul este un alt factor de risc, precum şi microtraumatismele craniene constatate la anumiţi sportivi (precum jucătorii de rugby şi pugiliştii).
În mod invers, deţinerea unei diplome de studii, o activitate profesională stimulantă şi o viaţă socială activă par să întârzie apariţia primelor simptome şi severitatea lor.
În aceste condiţii, creierul ar beneficia de “o rezervă cognitivă” care permite compensarea, cel puţin pentru o vreme, a funcţiei neuronilor distruşi. Acest efect ar fi legat de plasticitatea cerebrală – capacitatea de adaptare a creierului uman.
