StiripesurseDiasporaAmbasadorii UE vor începe să examineze acordul vineri; parlamentul britanic votează...

Ambasadorii UE vor începe să examineze acordul vineri; parlamentul britanic votează pe 30 decembrie

Publicat:

Ambasadorii UE se vor întâlni vineri, de Crăciun, la ora locală 10.30, pentru a începe examinarea acordului încheiat joi între Uniunea Europeană şi Regatul Unit, a declarat un purtător de cuvânt al preşedinţiei germane a Consiliului UE, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Preşedinţia germană a Consiliului UE a convocat o reuniune a COREPER pentru mâine (vineri – n.r.), la ora 10.30. Ambasadorii UE vor începe să examineze acordul UE-regatul Unit”, a precizat pe Twitter purtătorul de cuvânt al preşedinţiei germane a Consiliului UE.

Citește și : Regatul Unit şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord comercial post-Brexit

El a mai menţionat că negociatorul şef pentru Brexit al UE, Michel Barnier, va face un briefing asupra modului în care s-au finalizat negocierile.

Între timp, premierul britanic Boris Johnson a anunţat că parlamentul va vota asupra acordului cu UE pe 30 decembrie.


El a precizat că acordul va fi disponibil pentru a fi examinat, “iar apoi va urma un vot parlamentar, sper, pe 30 decembrie”.

Citește și : Barnier, despre acordul post-Brexit: ‘Ziua de azi este o uşurare. Ceasul nu mai ticăie’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.