StiripesurseExterneAmbasadorul american la Chişinău: Ajutăm R. Moldova să facă faţă încercărilor...

Ambasadorul american la Chişinău: Ajutăm R. Moldova să facă faţă încercărilor ruşilor de a submina instituţiile democratice

Publicat:

Ambasadorul american la Chişinău: Ajutăm R. Moldova să facă faţă încercărilor ruşilor de a submina instituţiile democratice

Democraţia, prosperitatea şi securitatea rămân la baza parteneriatului dintre SUA şi Republica Moldova, a declarat miercuri ambasadorul Statelor Unite la Chişinău, Kent Logsdon, care a subliniat că Washingtonul ajută Chişinăul să facă faţă încercărilor din partea ruşilor de a submina instituţiile democratice şi traiectoria europeană a republicii, relatează Radio Chişinău.

“Ajutăm, de asemenea, partenerii noştri moldoveni să facă faţă la încercările ruşilor de a submina instituţiile democratice din ţară şi traiectoria dumneavoastră europeană. Astfel, susţinem presa independentă, jurnaliştii profesionişti, de calitate, ca societatea să poată discerne evenimentele adevărate de propagandă. De asemenea, susţinem presa de limbă rusă, ca cetăţenii să se informeze din surse sigure şi să nu depindă de Moscova”, a subliniat ambasadorul SUA într-o întâlnire cu studenţii de la Universitatea de Stat din Moldova, în faţa cărora a evocat securitatea regională şi parcursul european al Republicii Moldova, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : America este principalul furnizor al Europei de ţiţei, motorină şi gaze naturale lichefiate

Parteneriatul pe care l-a creat în timp ambasada Statelor Unite în Republica Moldova cu Universitatea de Stat a devenit tot mai puternic şi mai prioritar în mai multe domenii, a subliniat el.

“Anul trecut, când am fost aici, am îndemnat să reţineţi trei cuvinte: democraţie, prosperitate, securitate. Aceste cuvinte rămân a fi fundaţia parteneriatului dintre SUA şi Republica Moldova. Sunteţi viitorii conducători ai Republicii Moldova, voi sunteţi generaţia care vine cu idei noi care vor ajuta la integrarea europeană a Moldovei”, a spus Kent Logsdon.


În discursul său, ambasadorul american a menţionat războiul din Ucraina şi impactul acestuia asupra Republicii Moldova. El a subliniat rolul presei independente în combaterea dezinformării, mai ales în contextul actual.

“Astăzi este important să susţinem Ucraina în războiul de agresiune declanşat de Rusia, deoarece astfel ne protejăm democraţia şi contribuim la pacea Europei întregi şi unite”, a spus Kent Logsdon, citat de Radio Chişinău.

Citește și : Rusia a ocupat peste 300 de kilometri pătraţi din Ucraina în 2024

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.