Americanii anunţă măsuri punitive împotriva armatei birmane, pe fondul crizei musulmanilor rohingya

Publicat:

Statele Unite au anunţat luni că reduc suplimentar ajutorul acordat unităţilor birmane şi ofiţerilor implicaţi în violenţele împotriva musulmanilor rohingya, la originea unui exod masiv, relatează AFP. 

“Ne exprimăm cea mai mare îngrijorare în faţa recentelor evenimente din statul Rakhine şi a violentelor abuzuri traumatizante pe care le-au îndurat rohingya şi alte comunităţi”, a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, anunţând o serie de măsuri punitive.


“Este imperativ ca orice persoană sau entitate responsabilă de atrocităţi, inclusiv actorii neguvernamentali şi cei care au vrut să îşi facă dreptate, să fie traşi la răspundere”, a afirmat purtătoarea de cuvânt, anunţând noi măsuri “pe lângă restricţiile existente” faţă de forţele armate birmane şi de embargoul american “de lungă durată asupra tuturor vânzărilor de material militar”.

Printre aceste măsuri se află reintroducerea restricţiilor de călătorie pentru înalţii responsabili militari birmani şi anularea invitaţiilor făcute înalţilor responsabili ai forţelor de securitate birmane pentru a asista la manifestaţii organizate de Statele Unite.

Washingtonul a mai anunţat că studiază introducerea unor “măsuri economice ţintite” împotriva indivizilor având legătură cu “atrocităţile”.

Şefii armatei birmane sunt “responsabili” de criza minorităţii musulmane rohingya, a declarat miercuri secretarul de stat american, Rex Tillerson.

Potrivit ultimelor date ale ONU, peste 580.000 de musulmani au fugit din Myanmar pentru a se refugia în Bangladeshul vecin cu începere de la 25 august. Criza a început după ce militanţi rohingya, denunţând maltratarea minorităţii lor în Myanmar, au atacat posturi ale poliţiei şi armatei, ceea ce a declanşat o amplă operaţiune de securitate care ar fi distrus zeci de mii de locuinţe.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în străinătate de la începerea războiului în Ucraina

Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în străinătate de la începerea războiului în Ucraina Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în...

Lavrov atacă din nou la ONU ceea ce el numeşte o ‘ordine internaţională dominată de SUA’

Lavrov atacă din nou la ONU ceea ce el numeşte o 'ordine internaţională dominată de SUA' Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat din...

Zeci de persoane au încercat să treacă ilegal frontiera cu R.Moldova, în ultimele 72 de ore

Zeci de persoane au încercat să treacă ilegal frontiera cu R.Moldova, în ultimele 72 de ore În ultimele 72 de ore, polițiștii de frontieră din...

Moldova va fi reprezentată de 26 de sportivi la Jocurile Olimpice de la Paris

Moldova va fi reprezentată de 26 de sportivi la Jocurile Olimpice de la Paris În acest an, reprezentanții echipei olimpice naționale vor concura în 10...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.