StiripesurseSintezeAmericanii cer armatei irakiene să îşi limiteze acţiunile în apropiere de...

Americanii cer armatei irakiene să îşi limiteze acţiunile în apropiere de Kirkuk

Publicat:

Diplomaţia americană s-a declarat vineri “îngrijorată” de violenţele din nordul Irakului şi a cerut armatei irakiene să îşi limiteze mişcările în apropiere de Kirkuk, o zonă revendicată de Bagdad, dar şi de kurzi, relatează AFP. 

“În scopul de a evita orice neînţelegere şi noi confruntări, cerem guvernului central să calmeze situaţia, limitând mişcările forţelor armate federale în zonele disputate” şi să întreprindă numai acţiuni “care au fost coordonate cu guvernul regional al Kurdistanului”, a afirmat purtătoarea de cuvânt al Departamentului de Stat, Heather Nauert, într-un comunicat.

“Suntem liniştiţi de instrucţiunile premierului (Haider al-Abadi) date forţelor federale să îi protejeze pe cetăţenii kurzi irakieni şi să nu provoace conflict”, a adăugat ea.

Forţele irakiene au cucerit vineri, după lupte intense, ultimele zone pe care combatanţii kurzi le deţineau în provincia Kirkuk.

Comandamentul comun al operaţiunilor, care grupează toate forţele irakiene, a anunţat “preluarea controlului asupra Altun Kupri”, un ansamblu de 36 de localităţi întinse pe o suprafaţă de 530 de kilometri pătraţi şi locuite de o populaţie mixtă de 56.000 de kurzi şi turkmeni.


Această zonă agricolă este strategică, deoarece se află situată la egală distanţă de oraşele Kirkuk şi Erbil, la limita dintre cele două provincii. Prima este plasată potrivit Constituţiei irakiene sub autoritatea Bagdadului, iar cea de-a doua este sediul autorităţilor Kurdistanului irakian care din 1991 beneficiază de autonomie.

“Reafirmarea autorităţii federale asupra zonelor disputate nu schimbă în niciun fel statutul lor”, a ţinut să precizeze purtătoarea de cuvânt. “Ele rămân disputate până când statutul lor va fi rezolvat în acord cu Constituţia irakiană”, a adăugat Heather Nauert, citată de AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.