StiripesurseDiasporaAmericanii nu s-au decis încă dacă vor amplasa o bază militară...

Americanii nu s-au decis încă dacă vor amplasa o bază militară permanentă în Polonia

Publicat:

Statele Unite ale Americii încă nu au luat o decizie cu privire la amplasarea unei baze militare permanente în Polonia, a declarat secretarul american al apărării, Jim Mattis, citat marţi de agenţia poloneză de presă PAP, potrivit agerpres.

Potrivit lui Mattis, SUA evaluează în prezent propunerea poloneză în acest sens şi potenţialul acesteia.

Citeşte şi: Julian Assange a renunţat să mai ceară azil în Ecuador

Şeful Pentagonului a adăugat că negocierile se află într-o etapă incipientă, cele două ţări cooperează şi SUA acordă o înaltă apreciere propunerii făcute de Polonia.

Conform săptămânalului Washington Weekly, Mattis a spus că armata americană analizează în momentul de faţă ce fel de operaţiuni ar putea fi realizate pe teritoriul propus de Polonia. După examinarea terenului pe care autorităţile poloneze vor să-l atribuie pentru construirea bazei americane, va fi posibil să se evalueze ce anume se poate face, a precizat el.


Săptămâna trecută, preşedintele polonez Andrzej Duda s-a întâlnit la Washington cu preşedintele Donald Trump, prilej cu care şi-a exprimat speranţa privind construirea în comun a unei baze în Polonia, care ar urma să fie denumită “Fort Trump”.

Citeşte şi: Acuzat de agresiune sexuală, candidatul lui Trump la Curtea Supremă face destăinuiri la TV

Liderul de la Casa Albă a apreciat că amplasarea unei baze permanente pentru forţele americane în Polonia ar costa circa 2 miliarde de dolari, adăugând că aceasta ar fi utilă pentru creşterea nivelului de securitate al ambelor ţări, notează PAP.

Preşedintele polonez Andrzej Duda “ne-a oferit mult mai mult decât două miliarde de dolari” pentru a înfiinţa o bază permanentă în ţara sa, a declarat Donald Trump într-o conferinţă de presă comună la Casa Albă cu omologul său polonez. “Polonia este pregătită să contribuie semnificativ la prezenţa Statelor Unite în Polonia”, a declarat anterior Trump în Biroul Oval, înainte de întâlnirea cu omologul său polonez. “Dacă sunt gata să facă acest lucru, despre asta vom vorbi cu siguranţă”, a spus preşedintele american. El a subliniat că Statele Unite au avut în vedere această solicitare a Poloniei ”din punctul de vedere al protecţiei militare a ambelor ţări, dar şi al costurilor” pe care le implică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.