Amnesty International cere o anchetă în Emirate după expulzarea unor migranţi africani

Publicat:

Amnesty International a lansat un apel marţi la autorităţile din Emiratele Arabe Unite, somându-le să deschidă o anchetă după un val de arestări şi expulzări care au vizat lucrători migranţi africani, vizaţi potrivit ONG-ului “în funcţie de apartenenţa lor rasială”, relatează AFP, potrivit agerpres.

În septembrie, ţările Golfului au recunoscut că au arestat pe 24 şi 25 iunie 376 persoane, suspectate de autorităţi că au comis infracţiuni legate de traficul de fiinţe umane şi de prostituţie.


Citeşte şi: Egiptul RIDICĂ starea de urgenţă instaurată în 2017 – Black News

“Persoanele arestate au fost implicate în aceste infracţiuni”, se menţiona într-un comunicat publicat de Ministerul de Interne la momentul respectiv.

Multe dintre ele au fost expulzate, iar 50 de persoane au rămas în EAU, întrucât nu dispuneau de documentele necesare pentru călătorie, potrivit aceluiaşi comunicat.

Însă potrivit Amnesty International, care afirmă că a discutat cu 18 persoane arestate, acestea nu au putut protesta împotriva expulzării şi au fost maltratate de autorităţi.

“Arestând şi expulzând arbitrar sute de africani în mod colectiv, vizaţi în funcţie de apartenenţa lor rasială şi fără garanţia unei proceduri obişnuite, EAU au încălcat mai multe dispoziţii din dreptul internaţional”, a precizat ONG-ul cu sediul la Londra.

“Toţi au descris aceeaşi practică de selecţie cu caracter rasist la momentul reţinerilor, observând că oamenii arestaţi au fost aproape toţi negri”, a adăugat organizaţia.

Din punctul de vedere al lui Lynn Maalouf, directoarea adjunctă pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord la Amnesty International, citată în comunicat, “autorităţile din Emirate trebuie să ancheteze asupra acestor acţiuni care produc consternare în vederea restituirii rapide a bunurilor lor victimelor şi furnizării de reparaţii pentru tratamentul ruşinos care le-a fost aplicat înainte de expulzare”.

Citeşte şi: ATAC armat într-un mall din SUA (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi!

Economia EAU se bazează pe o mână de lucru cu cost scăzut, venită în principal din Asia şi Africa şi care locuieşte în general în tabere sau în reşedinţe închise, scrie AFP.

Expatriaţii reprezintă circa 90% din populaţia EAU, a doua economie a regiunii după Arabia Saudită.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.