StiripesurseDiasporaAmnesty International consideră că Rusia a comis crime împotriva umanităţii prin...

Amnesty International consideră că Rusia a comis crime împotriva umanităţii prin deportarea forţată a civililor din Ucraina

Publicat:

Pe baza mărturiilor depuse de 88 de ucraineni, organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International apreciază că Rusia a comis probabil crime împotriva umanităţii prin deportarea forţată a civililor din Ucraina, transmite AFP, potrivit agerpres.  

“Au fost despărţiţi copii de familii (…) cu încălcarea dreptului umanitar internaţional”, a comunicat joi Amnesty.

Citește și : Netanyahu speră să formeze rapid noul guvern israelian, cel mai probabil în următoarele săptămâni

Aproape toţi martorii contactaţi de organizaţie au ajuns ulterior în Ucraina sau în alte ţări europene. Cei mai mulţi erau originari din Mariupol, oraşul din sud-estul Ucrainei distrus de ruşi în proporţie de 90%; alţii proveneau din regiunile Harkov, Lugansk, Herson şi Zaporojie.

Ei au relatat despre transferul forţat al ucrainenilor în Rusia sau în zone din ţara lor controlate de separatiştii pro-ruşi. În special cei din Mariupol au descris condiţiile de constrângere – ei nu au avut de ales decât dacă să meargă în Rusia sau în teritoriile ocupate de ruşi. Odată ajunşi în Rusia, mai mulţi dintre cei deportaţi au fost presaţi să ceară cetăţenia rusă.


Agnes Callamard, secretara generală a Amnesty, a declarat într-un comunicat că “a despărţi copii de familii şi a obliga oameni să îşi părăsească domiciliul pentru a merge la sute de kilometri distanţă este o nouă dovadă a suferinţelor grave pe care invazia rusă le-a provocat civililor ucraineni”. Ea a mai afirmat că “tactica rusă deplorabilă de transfer forţat şi deportare constituie o crimă de război” şi că “Amnesty International apreciază că aceasta trebuie să facă obiectul unei anchete drept crimă împotriva umanităţii”.

Civilii intervievaţi de organizaţie au descris “procese de selecţie abuzive” în aşa-numite lagăre de “filtrare”, proceduri care au fost urmate uneori de detenţie arbitrară, rele tratamente sau chiar tortură.

Citește și : Stoltenberg: Ucraina beneficiază de ‘sprijinul puternic’ al SUA indiferent ce partid va câştiga alegerile

Unul din cazuri este al unei femei despărţite de fiul ei de 11 ani; ea a fost apoi arestată şi şi-a mai văzut niciodată copilul, susţine Amnesty.

În august, Amnesty International a provocat iritare la Kiev, acuzând forţele armate ucrainene că periclitează civilii prin instalarea de infrastructuri militare în zone locuite. În ciuda criticilor virulente din parte Ucrainei şi a multor analişti internaţionali, organizaţia “şi-a menţinut în întregime concluziile”, reaminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.