StiripesurseSocialAmor cu năbădăi la Soroca! O femeie se plânge că era...

Amor cu năbădăi la Soroca! O femeie se plânge că era să fie violată

Publicat:

Un bărbat din Soroca a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru un termen de probă de 3 ani, după ce a încercat să-și violeze vecina. Sentința a fost pronunțată zilele trecute.
Potrivit materialelor dosarului, totul s-a produs în noaptea de 26 iunie 2024, când femeia, împreună cu soțul, au mers în vizită la finii lor. După ce au stat la masă, victima s-a pornit acasă în timp ce soțul discuta cu finul la poartă, urmând să o ajungă din urmă.

Apropiindu-se de casă, femeia a fost întâmpinată de vecin, care s-a apropiat de ea, după care a atacat-o și doborât-o la pământ. Individul i-a rupt maioul și încerca să o dezbrace de restul hainelor.

În toată această perioadă, femeia striga și își chema soțul pentru ajutor. În scurt timp, bărbatul, împreună cu finul, au ajuns la fața locului și l-au imobilizat pe individ, alertând poliția.

Fiind audiat, condamnatul nu și-a recunoscut vina. Acesta a declarat că victima a fost cea care a dorit să întrețină cu el relații sexuale, însă când el a refuzat-o, femeia și-a rupt maioul și a sunat soțul căruia i-a spus că a fost atacată.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Nord (Bălți) în decurs de 15 zile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.