StiripesurseDiasporaAnchetă asupra unui youtuber care plimba în lesă prin Berlin un...

Anchetă asupra unui youtuber care plimba în lesă prin Berlin un bărbat deghizat în Macron

Publicat:

Poliţia din Berlin a anunţat luni că anchetează un youtuber care s-a plimbat sâmbătă pe străzile capitalei germane în veşminte tradiţionale arabe, biciuind şi ţinând în lesă o persoană deghizată în Emmanuel Macron, relatează AFP, potrivit agerpres.

Această acţiune intervine în contextul în care preşedintele francez a devenit ţinta mai multor ţări musulmane care îi reproşează declaraţiile prin care a apărat dreptul la realizarea de caricaturi în numele libertăţii de expresie, după decapitarea, la jumătatea lunii octombrie, de către un islamist a unui profesor francez, Samuel Paty.

Citește și : Afirmaţiile papei Francisc NU schimbă doctrina Bisericii Catolice

“Îmbrăcat într-un caftan, (respectivul youtuber) şi-ar fi plimbat o cunoştinţă, care purta perucă şi o mască reprezentându-l pe Macron, în lesă prin cartierul Neukolln, insultând-o şi prefăcându-se că o loveşte”, a explicat poliţia pe Twitter.

Într-un video publicat sâmbătă pe aceeaşi reţea socială, poate fi văzut un bărbat îmbrăcat într-o robă albă tradiţională arabă şi purtând o keffiyeh (eşarfă – n.r.) roşu cu alb pe cap, ducând în lesă o altă persoană care poartă un costum negru, o perucă blondă şi o mască reprezentându-l pe Emmanuel Macron.


Aceasta este trasă ca un sclav pe o stradă animată din sudul Berlinului şi primeşte din când în când uşoare lovituri de bici. În jur de zece tineri urmăresc procesiunea în acest cartier în care locuieşte o importantă comunitate arabofonă.

Youtuber-ul în vârstă de circa 20 de ani, prezentat de Tagesspiegel ca fiind sirianul Fayez Kanfash, trăieşte la Berlin de mai mulţi ani.

Nu este deocamdată clar dacă acţiunea sa de sâmbătă s-a dorit a fi una satirică sau îşi propunea să protesteze împotriva afirmaţiilor şefului statului francez privind caricaturile şi libertatea de expresie, comentează France Presse.

Preşedintele francez Emmanuel Macron e criticat de mai multe zile în diferite ţări musulmane pentru că i-a luat apărarea profesorului Samuel Paty, decapitat de un fanatic religios după ce a arătat în clasă caricaturile cu profetul Mahomed.

Citește și : Grecia trece în LOCKDOWN şi suspendă zborurile în Salonic

În Germania, unde cancelarul Angela Merkel şi-a exprimat susţinerea faţă de preşedintele francez, o mână de manifestanţi ostili lui Macron s-au adunat joi şi vineri în capitala germană, în special în faţa Porţii Brandenburg, unde se află ambasada Franţei, pentru a scanda sloganuri împotriva Franţei şi a şefului său de stat.

Drept omagiu faţă de profesorul francez decapitat la 16 octombrie, autorităţile germane le-au recomandat instituţiilor şcolare să ţină un minut de reculegere în timpul orelor de luni, aşa cum se întâmplă şi în Franţa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.