StiripesurseDiasporaAnchetatorii bulgari au descoperit a 45-a victimă a accidentului de autocar...

Anchetatorii bulgari au descoperit a 45-a victimă a accidentului de autocar de marţi

Publicat:

Anchetatorii bulgari au descoperit încă o victimă, a 45-a, a accidentului de autocar petrecut marţi dimineaţă pe o autostradă din vestul ţării, a anunţat vineri parchetul, transmite AFP, potrivit agerpres.  

‘Am găsit astăzi resturile unui corp în timpul unor noi cercetări’ în epava carbonizată a autocarului, a declarat Borislav Sarafov, procuror-general adjunct.

Citește și : Australia acuză China de acţiuni ALARMANTE în contrast cu retorica pacifistă

Bilanţul accidentului ajunge astfel la 45 de decedaţi şi şapte răniţi, cel mai grav consemnat în Europa în ultimii zece ani.

Joi, procurorul declarase că fuseseră găsite 44 de cadavre, din lista de 52 de pasageri care ar fi trebuit să se afle la bord. Anchetatorii nu reuşiseră să identifice pasagerul lipsă.


‘Din păcate, nu a existat un al optulea supravieţuitor’, a afirmat Sarafov vineri, după descoperirea rămăşiţelor ‘ce par a fi ale unui copil’.

Autocarul făcea parte dintr-o coloană de patru care se întorceau din Turcia în Macedonia de Nord, ţară de unde proveneau cei mai mulţi pasageri.

Marţi dimineaţă, în jurul orei 02.00, şoferul a lovit o balustradă de securitate pe autostradă, în condiţii de carosabil umed, la 40 km sud de Sofia.

Uşa din faţă a autocarului s-a deschis, însă un ‘uriaş incendiu’ i-a împiedicat pe pasageri să iasă pe acolo, împingându-i să se înghesuie în faţa uşii din spate, care era blocată.

Victimele, printre care 12 minori, au murit majoritatea prin asfixie.

Supravieţuitorii au reuşit să iasă din autocarul în flăcări datorită unui pasager care a spart geamul din spate.

Citește și : Soţii Biden au petrecut Ziua Recunoştinţei în casa unui prieten multimilionar

Ei sunt spitalizaţi la Sofia şi se află în stare stabilă.

Parchetul privilegiază ipoteza unei ‘erori umane’, dar a scos în evidenţă şi semnalizarea deficitară pe autostradă.

O anchetă cu privire la starea drumurilor din Bulgaria, adesea prost întreţinute, a fost deschisă cu această ocazie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.