Un angajat al consulatului francez din Ierusalim a fost arestat pentru trafic de arme în teritoriile palestiniene

Publicat:

Autorităţile israeliene au anunţat luni arestarea unui cetăţean francez, angajat al consulatului general al Franţei la Ierusalim, bănuit de contrabandă cu arme în favoarea palestinienilor, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Suspectul, pe nume Romain Franck, a fost arestat în cadrul unei anchete asupra a ceea ce serviciul de securitate internă israelian Shin Bet a descris ca fiind o o reţea palestiniană care face contrabandă cu arme dinspre Fâşia Gaza către Cisiordania. Arestat în urmă cu câteva săptămâni, cetăţeanul francez urmează să fie inculpat luni, în oraşul Beer Sheba (sudul Israelului) împreună cu alţi membri, palestinieni, ai reţelei de contrabandă.


Citeşte şi: Vladimir Putin are peste 76%, după numărarea a 99% din voturi

Shin Bet a precizat că Franck a folosit, de cel puţin cinci ori, un vehicul al consulatului pentru a ocoli controalele de securitate israeliene şi a transporta 70 de pistoale şi două puşti de asalt prin punctul de trecere a frontierei dintre Israel şi Gaza de la Erez.

”Angajatul consulatului a făcut contrabandă cu arme în ultimele luni, folosind vehiculul de serviciu al consulatului francez, care a putut avea avantajul unor controale de securitate mai uşoare la punctul de trecere Erez (la graniţa dintre Israel şi Fâşia Gaza), aşa cum se obişnuieşte în cazul acestor vehicule”, a menţionat Shin Bet.

Declaraţia citată nu precizează data exactă a arestării lui Romain Franck.

Citeşte şi: Xi Jinping îl felicită pe Putin pentru câştigarea alegerilor din Rusia

Un oficial israelian din domeniul securităţii a precizat că angajatul consulatului francez la Ierusalim implicat în acest caz a avut o motivaţie financiară.

Într-o primă reacţie, ambasada Franţei în Israel a declarat că tratează acest caz ”în mod extrem de serios şi cooperează foarte strâns cu autorităţile israeliene”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.