StiripesurseDiasporaAngela Merkel condamnă atentatul 'absolut josnic' care a avut loc lângă...

Angela Merkel condamnă atentatul ‘absolut josnic’ care a avut loc lângă aeroportul din Kabul

Publicat:

Cancelarul federal german Angela Merkel a denunţat joi atentatul “absolut josnic” care a avut loc lângă aeroportul din Kabul şi în care au fost ucise cel puţin 13 persoane şi rănite alte câteva zeci, informează AFP, potrivit agerpres.  

“Evenimentele din această după-amiază arată că riscul este imens şi că este vorba de o situaţie foarte, foarte tensionată pentru a scoate oamenii din ţară” (din Afganistan), a adăugat cancelarul federal german în preambulul unui discurs asupra economiei susţinut la Berlin.

Citește și : Reuniune extraordinară a miniştrilor de interne din UE privind situaţia din Afganistan

“Nu cunoaştem încă toate detaliile, însă teroriştii au vizat persoane ce aşteptau în exteriorul aeroportului în speranţa de a părăsi ţara”, a subliniat Angela Merkel. “Aceste persoane îşi doresc securitate şi libertate, prin urmare este vorba de un atac absolut josnic într-o situaţie foarte tensionată”, a denunţat ea.

Cel puţin 13 persoane au fost ucise şi alte 60 rănite în urma celor două explozii produse joi în apropierea aeroportului din Kabul, unde mii de cetăţeni afgani sunt aglomeraţi în încercarea de a părăsi ţara înaintea încheierii operaţiunilor internaţionale de evacuare. Degradarea situaţiei de securitate din capitala afgană a determinat statele participante la aceste operaţiuni de evacuare să anunţe încheierea lor chiar înainte de 31 august, data la care SUA au confirmat că-şi vor retrage din Afganistan ultimele efective militare, concentrate acum pe aeroportul din Kabul.


Citește și : Operaţiunile de evacuare din Afganistan se apropie de final! Aproape 100.000 de oameni au reuşit să scape din infern

“Ştim că fereastra calendarului (de evacuare) se închide şi că zeci de mii de persoane au fost evacuate în siguranţă, însă ţin să reafirm astăzi că nu vom uita de cei care nu pot fi evacuaţi în siguranţă pe ‘podul aerian'” la care participă armata germană, a promis Angela Merkel. “Ne vom continua eforturile pentru a asigura că ei vor părăsi ţara”, a asigurat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.