StiripesurseDiasporaAngela Merkel vorbeşte despre acordul privind Brexit-ul şi noua problemă iscată...

Angela Merkel vorbeşte despre acordul privind Brexit-ul şi noua problemă iscată de Gibraltar

Publicat:

Germania va susţine acordul ce ar urma să fie obţinut duminică asupra retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană şi speră că obiecţia Spaniei privind formularea din text legată de controversatul teritoriu britanic Gibraltar va putea fi rezolvată până atunci, a declarat miercuri cancelarul german Angela Merkel, potrivit Reuters, relatează şi agerpres.

Premierul spaniol Pedro Sanchez a spus marţi că guvernul său va vota împotriva proiectului de acord privind Brexit-ul între UE şi Marea Britanie dacă fragmentul despre Gibraltar din înţelegere nu va fi modificat.

Citeşte şi: Un senator republican îl critică dur pe Trump: ‘A făcut din Casa Albă o agenţie de PR pentru MbS’

Gibraltarul ar urma să părăsească Uniunea Europeană alături de Marea Britanie în martie, deşi 96% din populaţia sa a votat la referendumul din 2016 pentru rămânerea în blocul comunitar.

Spania depune toate eforturile pentru a se asigura că va putea să exercite un drept de veto asupra viitoarei relaţii între UE şi teritoriul britanic Gibraltar, mergând până la a ameninţa cu blocarea acordului privind Brexit-ul.


“Ştim cât de dificile sunt discuţiile în Marea Britanie, dar pot spune, în numele Germaniei, că vom conveni asupra acestui acord de ieşire”, a spus Merkel în parlament în timpul unei dezbateri privind bugetul.

“Avem încă o obiecţie din partea Spaniei. Nu pot spune exact cum vom rezolva această chestiune, dar sper că va fi rezolvată până duminică”, a adăugat ea.

Citeşte şi: Trump îşi apără fiica în scandalul emailurilor de la Casa Albă: ‘Fake news!’

UE urmează să aibă duminică un summit pentru a discuta despre proiectul de acord cu Marea Britanie privind Brexit-ul.

Markel a mai declarat că guvernul său regretă dar respectă decizia Marii Britanii de a părăsi UE. “Vrem – iar acest lucru este în interesul nostru fundamental – să avem o relaţie bună cu Marea Britanie şi în viitor”, a adăugat ea.

În privinţa ‘mecanismului de protecţie’ (‘backstop’) irlandez, o politică de garanţie pentru a se evita o revenire la controalele de frontieră între provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, stat membru al UE, a spus că este vorba de o situaţie care “este foarte greu de rezolvat”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.