StiripesurseDiasporaAngela Merkel vrea un compromis pentru alegerea șefilor UE

Angela Merkel vrea un compromis pentru alegerea șefilor UE

Publicat:

Toată lumea trebuie să facă un compromis pentru a se obţine un acord în privinţa ocupării posturilor-cheie din Uniunea Europeană, a declarat marţi cancelarul german Angela Merkel, la sosirea la Bruxelles pentru a treia zi a summitului european, relatează Reuters şi DPA, potrivit agerpres.

“Toată lumea trebuie să înţeleagă faptul că trebuie să schimbe puţin poziţia”, a declarat ea presei.

Citește și: SUA ‘nu vor permite niciodată Iranului să dezvolte arme nucleare’

“Le spun tuturor asta. Doar aşa va exista o şansă de a obţine un acord. Acesta este spiritul în care voi lucra – cu prietenie şi determinare”, a mai spus Merkel, adăugând că liderii europeni vor aborda chestiunea cu “o nouă creativitate”.

Un apel la compromis a făcut şi premierul luxemburghez Xavier Bettel. “Cred că cetăţenii noştri vor o Europă care funcţionează şi care este capabilă să ia decizii. Iar astăzi trebuie să arătăm că putem să decidem în legătură cu ce se va întâmpla în următorii cinci ani”, a spus el, făcând apel la cel mai larg consens posibil.


“Nu este o spectacol de casting”, a adăugat Bettel.

La rândul său, premierul polonez Mateusz Morawiecki a spus că se aşteaptă la un progres semnificativ, dacă nu chiar la un acord, la discuţiile de marţi.

Citește și: Rebelii yemeniți au atacat un aeroport din Arabia Saudită. Nouă civili au fost răniți!

“Nu vor fi discuţii uşoare, dar cred că vom face progrese semnificative astăzi”, a mai afirmat el înainte de reluarea summitului.

Liderii europeni nu au reuşit să cadă de acord asupra persoanei care va ocupa postul de preşedinte al Comisiei Europene, după discuţii maraton care s-au desfăşurat duminică noapte şi luni. Mai mulţi lideri şi-au exprimat speranţa că reuniunea de marţi va duce la găsirea unei soluţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.