StiripesurseDiasporaAni grei de închisoare pentru un proxenet român din Marsilia

Ani grei de închisoare pentru un proxenet român din Marsilia

Publicat:

Paisprezece inculpaţi, printre care români şi bulgari, au fost condamnaţi marţi la Marsilia, în sudul Franţei, la pedepse de până la 7 ani de închisoare pentru că au condus trei reţele de proxenetism ‘concurente’ implantate la Avignon şi Nîmes, şi care au exploatat mai multe prostituate între 2013 şi 2016, relatează site-ul de ştiri www.lamarseillaise.fr, potrivit agerpres.

Una din reţele era condusă de trei români, indicate de prostituate drept proxeneţii lor. Şeful reţelei, Petre Roşca, de 32 de ani, încarcerat deja în Franţa pentru proxenetism cu circumstanţe agravante, a fost condamnat la 7 ani de detenţie, iar cei doi ‘locotenenţi’ ai săi, tot români, la 5, respectiv 6 ani de închisoare.

Citeşte şi: Rusia îşi consolidează prezenţa militară în Crimeea prin amplasarea unui nou sistem S-400

În fruntea unei a doua reţele era un bulgar de 41 de ani, aflat deja în detenţie, care a primit 7 ani de închisoare şi interdicţie definitivă de a intra pe teritoriul francez. Tribunalul corecţional din Marsilia a pronunţat aceeaşi interdicţie şi pentru cei doi fii ai bulgarului, condamnaţi la rândul lor, unul cu suspendare, celălalt cu executare.

Tribunalul a mai condamnat la 2 ani de detenţie, dintre care 18 luni cu suspendare, o prostituată de origine română, căsătorită cu un francez, desemnat ca şeful celei de-a treia reţele şi care a primit 4 ani de închisoare.


Citeşte şi: Explozie puternică lângă o uzină chimică din China. 22 de oameni au murit! (FOTO/VIDEO)

Citeşte şi:  Scandal ministerial franco-italian: 'Salvini se poartă ca Pilat din Pont'

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

Un moldovean a murit într-un accident grav petrecut în Italia

Un bărbat originar din Chișinău a murit în urma unui grav accident rutier produs pe 7 aprilie, în provincia Mantova, Italia. Victima avea 32...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.