StiripesurseDiasporaAnkara cere Washingtonului extrădarea lui Gulen şi a altor 84 de...

Ankara cere Washingtonului extrădarea lui Gulen şi a altor 84 de cetăţeni turci

Publicat:

Ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, a transmis marţi autorităţilor americane o listă cu 84 presupuşi membri ai reţelei predicatorului Fethullah Gulen a căror extrădare este cerută de către Turcia, relatează AFP, potrivit agerpres.

Ankara cere mai întâi de toate Washingtonului extrădarea lui Gulen, stabilit de mult timp în SUA, în contextul în care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan îl acuză de orchestrarea loviturii de stat eşuate în 2016. Dar, până în prezent, cererile Turciei nu s-au concretizat.

Citeşte şi: Trump îşi apără fiica în scandalul emailurilor de la Casa Albă: ‘Fake news!’

Casa Albă examinează posibilităţile juridice pentru extrădarea lui Fethullah Gulen în cadrul eforturilor diplomatice cu scopul ca Turcia să-şi diminueze presiunea asupra Arabiei Saudite după asasinarea la Istanbul a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, a relatat săptămâna trecută canalul de televiziune american NBC.

Aflat într-o vizită la Washington, şeful diplomaţiei turce a declarat că nu a obţinut ‘garanţii’ în acest sens, după întâlnirea cu omologul său american Mike Pompeo şi cu consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Donald Trump, John Bolton.


‘Dar le-am dat această listă cu persoane a căror extrădare o cerem SUA’, a adăugat el, precizând că printre cele 84 de persoane figurează şi numele predicatorului Gulen. ‘Preşedintele Trump i-a cerut lui Erdogan să-i trimită această listă’, a mai explicat ministrul de externe turc.

Donald Trump a asigurat sâmbătă că extrădarea predicatorului, care neagă cu fermitate orice implicare în tentativa de puci, ‘nu a fost examinată’.

‘Încă încercăm să vedem ce putem face pentru Turcia’, a afirmat totuşi el, asigurând că relaţiile dintre cele două ţări sunt de acum ‘foarte bune’ de când justiţia turcă l-a eliberat pe pastorul american Andrew Brunson, a cărui revenire în SUA era cerută cu insistenţă de către Washington.

Mevlut Cavusoglu s-a declarat mulţumit să vadă că poliţia federală americană anchetează activităţile mişcării lui Fethullah Gülen pe teritoriul Statelor Unite.

Citeşte şi: Un senator republican îl critică dur pe Trump: ‘A făcut din Casa Albă o agenţie de PR pentru MbS’

‘Statele Unite descoperă opacitatea acestei reţele criminale’, a afirmat el, denunţând ‘spălare de bani, evaziune fiscală, fraudă cu vize şi alte activităţi ilegale’.

‘Este ceea ce am cerut SUA, lansaţi o simplă anchetă şi veţi vedea cu ce fel de reţea aveţi de-a face, în timp ce o găzduiţi în ţara dumneavoastră’, a adăugat el.

La rândul său, Mike Pompeo, salutând ‘dinamica pozitivă’ în relaţiile dintre cele două ţări aliate de la eliberarea pastorului Brunson, a denunţat din nou ‘detenţia nedreaptă a rezidenţilor americani şi angajaţilor locali’ de la misiuni diplomatice ale SUA, între care ‘cercetătorul NASA, Serkan Golge’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.