StiripesurseDiasporaAnkara: Suedia şi Finlanda şi-au reafirmat angajamentul faţă de combaterea 'terorismului'...

Ankara: Suedia şi Finlanda şi-au reafirmat angajamentul faţă de combaterea ‘terorismului’ inclus în memorandumul trilateral

Publicat:

Suedia şi Finlanda şi-au reafirmat vineri angajamentul faţă de combaterea ”terorismului”, a indicat preşedinţia turcă la finalul unei întâlniri, în Finlanda, între oficiali turci, suedezi şi finlandezi privitoare la aderarea celor două ţări nordice la NATO, transmite AFP, potrivit agerpres

”Finlanda şi Suedia şi-au reiterat angajamentul, inclus în memorandumul trilateral (semnat la finalul lui iunie), de a da dovadă de solidaritate şi cooperare totale cu Turcia în lupta contra tuturor formelor şi manifestaţiilor de terorism”, arată un comunicat al biroului purtătorului de cuvânt al preşedinţiei turce.

Citește și : Stare de urgenţă naţională în Pakistan

La scurt timp după Summitul NATO de la Madrid (28-30 iunie), Suedia şi Finlanda au ajuns la un acord cu Ankara; cele două ţări nordice şi-au exprimat sprijinul pentru Turcia în combaterea ameninţărilor la adresa securităţii sale naţionale şi au promis că vor facilita expulzarea suspecţilor urmăriţi de autorităţile turce.

Ulterior, Turcia le-a prezentat celor două ţări nordice cereri de extrădare pentru 33 de persoane, majoritatea considerate ”terorişti” de către Ankara.


Numele lui Okan Kale – primul cetăţean turc în cazul căruia cererea de extrădare a fost acceptată de Suedia – figurează pe lista cu 33 de nume publicată de media turce la finalul lunii iunie. Okan Kale a fost condamnat pentru escrocherie.

Săptămâna trecută, Turcia a afirmat că Suedia trebuie să extrădeze ”terorişti” dacă vrea să adere la NATO, după anunţul, considerat dezamăgitor de către Ankara, cu privire la o primă extrădare către Turcia a unui cetăţean turc condamnat pentru fapte de drept comun.

”Dacă ei cred că pot să facă Turcia să creadă că şi-au ţinut promisiunile extrădând infractori de drept comun, atunci se înşală”, declara ministrul turc al justiţiei Bekir Bozdag într-un interviu publicat în 18 august de cotidianul turc Milliyet.

La Summitul NATO de la Madrid, Finlanda şi Suedia au fost invitate oficial să devină membre ale NATO, după ce pe 18 mai cele două ţări au prezentat cererea oficială de aderare la organizaţie. Semnarea protocoalelor de aderare a celor două ţări nordice de către cele 30 de state membre NATO a avut loc la Bruxelles, în 5 iulie.

Citește și : Rusia ARDE ‘de pomană’ zilnic gaze în valoare de 8,4 milioane de lire sterline

În mod tradiţional neutre, Finlanda şi Suedia au decis să adere la NATO ca reacţie la agresiunea militară neprovocată şi nejustificată lansată de Rusia contra Ucrainei pe 24 februarie. Finlanda şi Rusia au o frontieră terestră comună cu o lungime de 1.340 de kilometri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.