StiripesurseȘtirile zileiANRE aplică, în premieră, taxa de nevalorificare a avizelor de racordare

ANRE aplică, în premieră, taxa de nevalorificare a avizelor de racordare

Publicat:

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în premieră, aplicarea taxei de nevalorificare pentru titularii avizelor de racordare la rețelele electrice ale centralelor cu putere instalată mai mare de 200 kW, eliberate sau prelungite până la data de 27 martie 2025, dar care nu au fost valorificate până la expirarea termenului.

Citește și: Contrabandă cu țigări la frontieră. Oamenii legii au dejucat tentativa

În baza acestor dispoziții, titularii avizelor de racordare care nu au renunțat benevol la acestea până la 30 iunie 2025 și nu au valorificat proiectele în termenele prevăzute vor achita, la expirarea valabilității avizelor, o taxă cuprinsă între 50% și 70% din cuantumul garanției financiare de bună execuție aferente acestora.

Suma totală stabilită pentru această primă aplicare a taxei de nevalorificare este de peste 103 milioane lei, mijloace bănești care vor fi vărsate la bugetul de stat. Monitorizarea achitării și, după caz, aplicarea măsurilor de executare silită vor fi realizate de Serviciul Fiscal de Stat.

Această măsură urmărește responsabilizarea titularilor de avize de racordare, stimularea implementării efective a proiectelor de producere a energiei electrice și evitarea blocării capacităților din rețea prin nevalorificarea avizelor de racordare.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.