StiripesurseSocialANSA a distrus peste două tone de rodii contaminate

ANSA a distrus peste două tone de rodii contaminate

Publicat:

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță reținerea și nimicirea unui lot de 2.080 kg de rodii importate, care nu corespund normelor de siguranță alimentară ale Republicii Moldova.

Potrivit ANSA, analizele de laborator au indicat depășirea limitei maxime admisibile a reziduului de pesticid Pirimetanil, substanță care poate prezenta riscuri pentru sănătatea umană.

Citeşte şi: Constantinov a schimbat trei maşini ca să ajungă în Transnistria – Stiripesurse.md

Probele au fost prelevate de inspectorii ANSA la Postul de inspecție la frontiera Leușeni, în cadrul Programului național de monitorizare a conținutului de nitrați și a reziduurilor de pesticide în produsele alimentare de origine vegetală provenite din import pentru anul 2025, aprobat prin ordinul directorului general al ANSA.

Pentru a preveni orice risc asupra consumatorilor, lotul de rodii a fost reținut oficial, sigilat și ulterior nimicit, sub supravegherea inspectorilor Agenției. ANSA precizează că niciun kilogram din lotul contaminat nu a ajuns în rețeaua comercială sau la consumatorul final.


Autoritatea atrage atenția că reziduurile de pesticide nu pot fi eliminate prin spălare sau tratament termic, iar orice depășire a limitelor admisibile constituie un risc pentru siguranța alimentară.

Totodată, ANSA îndeamnă operatorii din domeniul alimentar să manifeste responsabilitate și să nu introducă pe piață produse care depășesc limitele maxime admisibile de reziduuri de pesticide.

f31b086f93897f0a4ff25c968ea8d0b1

0b7cd42d70e240580258896c3fcc25f8

d289a14828c33f5095f62ce8645878a0

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

38 de hectare de grâu, distruse de un incendiu în apropierea satului Purcari

Un incendiu de proporții a mistuit aproape 38 de hectare de grâu în apropierea satului Purcari, raionul Ștefan Vodă. Flăcările ar fi pornit de...

Mihai Isac, despre decizia Curții Constituționale privind autonomia găgăuză: ‘Nu a interzis alegerile. Nu a desființat instituțiile locale. Și, surpriză, nu a șters Găgăuzia...

Jurnalistul și realizatorul emisiunii „Fake News Alert” de la TVR Moldova, Mihai Isac, critică narativele promovate de unele surse pro-ruse după decizia Curții Constituționale...

Sensul giratoriu de la Ciorescu intră în etapa finală a lucrărilor

Lucrările de modernizare a intersecției drumurilor naționale M1 și R4, din apropierea localităților Cricova, Ciorescu și Goianul Nou, au fost realizate în proporție de...

Eduard Pleșca, propus pentru funcția de viceprimar de Bălți

Eduard Pleșca ar putea fi numit în funcția de viceprimar al municipiului Bălți, după ce actualul viceprimar, Vitalie Balan, și-ar fi anunțat demisia. Informația...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.