StiripesurseȘtirile zileiAntonio Guterres cere un încetarea imediată a ostilităţilor în Siria

Antonio Guterres cere un încetarea imediată a ostilităţilor în Siria

Publicat:

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel luni ca rezoluţia adoptată sâmbătă de Consiliul de Securitate privind Siria, prin care se cere un armistiţiu de 30 de zile, să fie “aplicată imediat”, relatează AFP, potrivit agerpres. 

“Salut adoptarea rezoluţiei, dar mă aştept ca aceasta să fie aplicată imediat (…), pentru ca ajutorul şi serviciile umanitare să fie furnizate imediat (…), pentru a putea alina suferinţele poporului sirian”, a declarat Guterres la Geneva, unde are loc o reuniune a Consiliului ONU pentru drepturile omului.

Citeşte şi: Europa – cuprinsă de un val rece siberian

“Eforturile luptei împotriva terorismului nu primează niciodată”, a spus el, în contextul în care Iranul, marele aliat al regimului sirian, a afirmat duminică faptul că ofensiva împotriva grupărilor ‘teroriste’ va continua în regiunea Ghouta de Est, fief al rebelilor aflat sub asediu.

Locuitorii din această regiune aşteaptă în continuare armistiţiul cerut în unanimitate prin rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU.


“Rezoluţiile Consiliului de Securitate nu au sens decât dacă sunt efectiv respectate”, a spus Guterres. “Naţiunile Unite sunt pregătite să facă ceea ce este nevoie”, a adăugat el.

“Ghouta de Est, în special, nu poate aştepta. Este momentul să punem capăt acestui iad pe pământ”, a insistat el.

Cel puţin 10 civili au fost ucişi luni în regiunea Ghouta de Est în Siria, în noi raiduri aeriene şi tiruri cu rachetă ale regimului, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 09 bani. Dolarul...

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.