Anularea întâlnirii Erdogan – Biden, cronica unui eșec anticipat

Publicat:

Anularea întâlnirii Erdogan – Biden, cronica unui eșec anticipat

Anularea vinerea trecută a mult discutatei vizite a președintelui turc la Casa Albă, o vizită programată pentru data de 9 mai și convenită la momentul aprobării de către Ankara a aderării Suediei la NATO, semnalează o inversare a cursului normalizării relațiilor dintre Washington și Ankara, scrie ΚATHIMERINI, potrivit stiripesurse.ro.

Până vineri dimineață, când Casa Albă plănuia să anunțe oficial această vizită, pregătirile la toate nivelurile au continuat normal, dar într-un climat extrem de tensionat din cauza dezacordurilor puternice cu privire la o serie de probleme rămase în suspensie, dar și din cauza unor scurgeri de informații și a tertipurilor turcești.


Erdogan a luat totul asupra sa

Surse din administrația americană, deși au recunoscut dificultatea de a se înțelege cu interlocutorii lor turci, declaraseră pentru Kathimerini cu câteva ore înainte de anularea vizitei, că „în general, divergențele SUA-Turcia nu afectează efectuarea vizitei”.

Anularea întâlnirii Erdogan – Biden, cronica unui eșec anticipat

Dar se pare că neîncrederea a fost mai profundă, iar prăpastia în probleme cheie a fost mult mai mare decât a lăsat partea americană să se înțeleagă. Potrivit unor informații sigure, decizia de anulare a fost luată de însuși Erdogan, fără să-l fi informat nici măcar pe ministrul turc de Externe, Hakan Fidan.

Vezi şi: Proteste reprimate violent în Georgia (VIDEO)! Poliţiştii au intervenit cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc – Stiripesurse.md

Climatul dificil care a dus la anularea vizitei începuse să se vadă cu câteva săptămâni înainte, când a început stabilirea așa-numitei wishlist, adică a listei cu problemele care sunt agreate în prealabil de cele două părți la un nivel inferior și sunt anunţate după întâlnirea liderilor din Biroul Oval.

În negocierile prealabile, problemele în suspensie sunt închise, iar la problemele deschise se caută o soluție, astfel încât fiecare întâlnire să decurgă fără probleme. Surse care cunosc discuțiile SUA-Turcia au declarat pentru Kathimerini – înainte de anularea vizitei – că a fost un tur de forță cu adevărat fără precedent, iar gradul de dificultate al discuțiilor nu a fost unul potrivit organizării unei întâlniri cu un aliat NATO.

Se estimează că, în final, Erdogan, sub greutatea presiunilor interne, dar și a relațiilor sale cu Hamas, a refuzat să satisfacă cererile Casei Albe, care fuseseră puse ca o condiție necesară pentru efectuarea vizitei. De asemenea, președintele turc ceruse cu insistență de zile întregi ca vizita să fie anunțată oficial de Casa Albă, întrucât se simțea expus. Se crede că întârzierea anunțului oficial de la Casa Albă l-a pus pe Erdoğan într-o poziție dificilă și a fost și motivul real al primei scurgeri în presa din Turcia în urmă cu o săptămână a unor informații cu privire la anularea vizitei, sub justificarea aprobării pachetului de ajutor către Israel. În capitala americană, unde intențiile reale ale președintelui turc au fost subestimate, s-a crezut că informațiile respective nu au fost dezmințite imediat de președinția turcă pentru a-și crea o poziție mai puternică de negociere cu scopul obținerii unor concesii mai mari în Biroul Oval.

Anularea întâlnirii Erdogan – Biden, cronica unui eșec anticipat

La Casa Albă – de unde s-a cerut gestionarea discretă a vizitei, care fusese evaluată ca nefavorabilă pentru profilul președintelui Biden – a început să predomine o nervozitate tot mai mare. Consiliul Național de Securitate, care era și responsabil cu organizarea, a ales să exprime această nervozitate în mod public joi, afirmând că „nu există nicio vizită a președintelui Erdogan în program”. O declarație care a complicat și mai mult lucrurile și a provocat și mai multă furie în Turcia. A urmat o nouă izbucnire a lui Erdogan împotriva Israelului, lucru care a arătat că anularea întâlnirii era acum singura cale.

La Washington, au fost surprinși de evoluții, întrucât nu se așteptau ca lucrurile să fie împinse până la extrem, iar în spatele ușilor închise nu se vorbește despre amânarea, ci despre anularea vizitei.

Anularea întâlnirii Erdogan – Biden, cronica unui eșec anticipat

Tot acest thriller diplomatic și de comunicare indică o relație profund problematică între cele două țări, în ciuda eforturilor lăudabile ale americanilor de a schimba narativul, așa cum spun analiștii de la Washington care mai subliniază și că „faptul că o vizită a unui aliat NATO, care nu ar trebui să aibă caracteristici imprevizibile, a fost dată peste cap în acest fel spune mai mult decât vrea să vadă partea americană”.

Acțiuni care au turnat gaz pe foc

La Casa Albă, potrivit unor informații, s-au înregistrat în ultimul timp o serie de nemulțumiri, nu doar pentru modul în care partea turcă a gestionat aspectele legate de această vizită, mod calificat de diplomați drept „neserios”, dar și din alte două motive: întâlnirea președintelui turc cu liderul Hamas, Ismail Haniya, și organizarea unui convoi cu ajutoare umanitare care ar urma să rupă blocada navală instituită de Israel și care va pleca din Turcia către Gaza, o inițiativă, în spatele căreia se crede că se ascunde guvernul turc, în mod neoficial, desigur.

Oficialii americani nu exclud ca aceste chestiuni să fi fost „puse la cale” de partea turcă în perspectiva acestei vizite, tocmai pentru a avea un avantaj de negociere mai puternic și o marjă pentru a face concesii. De asemenea, analiştii nu consideră improbabil ca în spatele discuţiei despre mutarea conducerii Hamas din Qatar în Turcia să se ascundă din nou Ankara, care este posibil să-și fi dorit să prezinte o refuzare regizată a cererii Hamas ca pe o „favoare” făcută Statelor Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un om de ştiinţă rus, condamnat la 14 ani de închisoare pentru “trădare”

Un om de ştiinţă rus, condamnat la 14 ani de închisoare pentru "trădare" Un om de ştiinţă rus de 77 de ani, Anatoli Maslov, a...

Zbor de coşmar pe ruta Londra – Singapore! Un om a murit şi alţi zece sunt răniţi

Zbor de coşmar pe ruta Londra - Singapore! Un om a murit şi alţi zece sunt răniţi O persoană a murit şi alte câteva au...

Antarctica ar putea fi un important centru de stocare a carbonului

Antarctica ar putea fi un important centru de stocare a carbonului Antarctica ar putea fi un important centru de stocare a carbonului, captând o cantitate...

Miza recunoașterii Palestinei ca stat

Miza recunoașterii Palestinei ca stat Cincizeci din cei 193 de membri ai ONU continuă să refuze să recunoască Palestina, în ciuda angajamentului majorității față de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.